Ţeapă cu locuri de muncă în străinătate printr-o firmă din Timişoara

559

O gorjeancă absolventă de studii superioare la o facultate de stat de la Bucureşti s-a „fript” la sfârşitul anului trecut, împreună cu logodnicul său, în încercarea de a găsi o slujbă cât de cât bine plătită în străinătate.

Ramona Govoreanu a vrut să lucreze în anii trecuţi şi la Târgu-Jiu, dar din motive cu care se confruntă probabil mii de gorjeni, nu a reuşit să-şi găsească vocaţia aici, printr-o firmă de specialitate prinzând pentru aproape un an de zile o slujbă în Danemarca. Contractul s-a sfârşit repede, iar ea şi prietenul său, originar din Constanţa, s-au adresat unei firme din Timişoara, care le-a promis, ca şi altor 200 de şomeri, că le poate intermedia găsirea unor locuri de muncă în Germania. Taxa a fost de 490 de lei, la care se adaugă cheltuielile de deplasare, hârtiile care se cer la dosar în asemenea condiţii, după care au urmat asigurările ferme că problema se rezolvă până în sărbătorile de iarnă.
Gorjeanca spune că a sunat, împreună cu prietenul său, de zeci de ori la firma din Timişoara, dar în afară de promisiuni vagi nu a obţinut nimic altceva, deşi a trecut atâta timp. „Ne-au minţit în fiecare zi, logodnicul meu vorbeşte la telefon zilnic în ţară cu alte persoane care sunt în situaţia noastră, una dificilă, care ne face ca 490 de lei să fie o sumă importantă. Am pierdut cam 300 de euro, dar sperăm să reuşim să ni-i recuperăm în cele din urmă pentru că ne vom adresa şi autorităţilor. Nu e posibil ca cei de acolo să ne dea patru numere de telefon de contact, după care să nu mai răspundă la niciunul sau atunci când ne răspund să ne ducă cu zăhărelul. În plus, am depus copii după actele noastre de identitate şi temerea noastră cea mare este că se vor folosi de datele noastre personale pentru a ne implica în eventuale ilegalităţi la care nici nu ne gândim noi”, spune tânăra, care menţionează că de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a primit informaţia că firma de intermediere funcţionează legal şi că pe inspectori nu-i interesează eventuale astfel de incidente.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here