ITM Gorj va controla toate carierele miniere ale CEO

2142

Inspectorul șef al ITM Gorj, George Romanescu a transmis că vor avea loc controale în toate carierele miniere, o echipă deplasându-se ieri la Cariera Pinoasa: „ Referitor la evenimentul produs în data de 02.08.2024, în jurul orelor 21:30, la Sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia S.A, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj a dispus ieri, în data de 05.08.2024, deplasarea în teren a unei echipe de control în vederea efectuării cercetării incidentului periculos, respectiv stabilirea împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestuia, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare.
Atragem atenția atât angajatorilor, cât și salariaților acestora să respecte cu strictețe prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj vor continua acțiunile de control și de monitorizare a măsurilor de securitate și sănătate în muncă dispuse în controalele anterioare, în toate carierele miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia S.A.
Totodată, reamintim faptul că măsurile trasate nu au un caracter limitativ, iar persoanelor cu atribuții în organizarea și conducerea procesului de muncă le revine obligația de a lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în conformitate cu prevederile legale, în vederea eliminării riscurilor de accidentare și/sau de îmbolnăvire profesională în ceea ce privește toate activitățile de lucru desfășurate”, a comunicat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here