O pensiune din Vâlcea a luat foc! Erau cazați 41 de copii

1243

Pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit la o pensiune din orașul Brezoi, satul Păscoaia, în urma căruia mai mulți copii și un însoțitor au fost transportați la spital, anunță ISU Vâlcea, potrivit Mediafax.

Incendiul a fost anunțat la ora 03:06. La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta în camera centralei termice, în care se aflau materiale combustibile, cu degarari mari de fum, spațiile interioare fiind inundate complet cu fum.

În pensiune se aflau cazate 52 de persoane, din care 41 copii și 10 însoțitori și administratorul pensiunii.

Echipajele de intervenție au salvat 20 de persoane care se aflau pe balcoanele de pe fațada principala a clădirii, acestea fiind în imposibilitatea evacuării din cauza fumului foarte dens acumulat pe casă scării.

Au fost transportati 14 copii și un adult însoțitor la CPU Brezoi și doi copii la UPU Vâlcea, majoritatea cu afecțiuni generate de atac de panică. Pentru cinci copii au fost necesare inhalări de oxigen, în urmă intoxicării cu monoxid de carbon.

Au ars materiale combustibile depozitate în camera centralei, pe o suprafață de 30 mp; Au fost degradate centrală termică și instalația aferentă, instalația electrică, instalația de alimentare cu apă, diverse electrocasnice depozitate, tocaria camerei centralei și pereții interiori ai clădirii.

Cauza probabilă este efectul termic al curentului electric.

Sursa, Stiri pe surse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here