Pentru iubitorii de literatură, în mod deosebit pentru amatorii de scrieri umoristice, aş dori să amintesc celor interesaţi, că-n perioada 21-23 octombrie, anu-n care încă ne mai zbatem, adică 2016, la nivelul Gorjului, graţie Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Bibliteca Judeţeană “Christian Tell”, Şcoala Populară de Artă, Asociaţia Epigramiştilor din România, Asociaţia Caricaturiştilor, Grupul de publicaţiii “Flacăra”, Liga Culturală „Fiii Gorjului”, Consiliul Local şi Primăria Runcu, Muzeul Judeţean Gorj şi Societatea Umoriştilor Gorjeni, s-a organizat şi desfăşurat Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, ediţia cu numărul XXIV, cifră echivalentă cu numărul anilor scurşi de când maestrul Jean Cănăvoiu, -el însuşi poet umorist, pamfletist şi epigramist de mare calibru-, a trecut, mult prea devreme, în lumea umbrelor.
Stârnind un interes deosebit, pentru această manifestare cu caracter național, peste 100 de specialişti ai genului, din întreaga ţară, au trimis lucrări, pe temele stabilite de organizatorii concursului.
După scurgerea a două zile de manifestări legate de acest eveniment şi după jurizarea de către o comisie formată din scriitori de mare valoare, din Gorj şi din ţară, în ziua treia, la Bâlta-Runcu, localitate în care se află rădăcina fiinţei lui Ion Cănăvoiu, s-a desfăşurat festivitatea de premiere.
Într-o locaţie primitoare, gazdele, ospitaliere ca-ntotdeauna, ne-au aşteptat cu tradiţionalele boabe şi castane fierte, nuci şi licori care pot dezlega limbile, dând frâu liber imaginaţiei în rime sau fără.
Onoarea de a deschide festivitatea de premiere, după ce edilii locului au rostit cuvinte de bun venit, i-a revenit distinsului om de cultură Ion Cepoi, director al CJCPCT Gorj.
În ordinea în care au decurs premierile, la EPIGRAMĂ, ordinea a fost următoarea:
Premiul 1: Laurenţiu Ghiţă – Bucureşti
Premiul 2: Mihai Moleşag – Tulcea
Premiul 3: Petru Ioan Florin Vasilescu – Craiova
La secţiunea FABULĂ:
Premiul 1: Vasile Vajoga – Iaşi
Premiul 2: Vali Petronela Slavu – Hunedoara
Premiul 3: Petre Ioan Gârda – Cluj-napoca
La secţiunea PARODIE:
Nicuşor Constantinescu – Bucureşti
La secţiunea PROZĂ:
Ion Tiţa Călin – Constanţa
La secţiunea CARTE – POEZIE UMORISTICĂ:
(pentru cea mai bună carte de umor a anului)
Gheorghe Filiş – Tg-Jiu
La EPIGRAMĂ ANTOLOGIE:
Constantin Tudorache – Ploieşti
În cadru aceluiaşi FESTIVAL, s-a desfăşurat şi un concurs, cu participare internaţională, de caricatură, la care au expus lucrări oameni ai geniului din 9 ţări, avându-l ca preşedinte al juriului, pe maestrul Ivan Kancev, din Bulgaria. Din păcate, la această secţiune, extrem de importantă, nu am reuşit să culeg datele necesare, în vederea prezentării premianţilor.
Sperând că, pentru cititorii Gorjeanului, nu este nici prea târziu, nici lipsit de interes materialul prezentat, închei, dorindu-le zâmbete motivate, în mod pozitiv.
Gh. Filiş