Mesaj de la Ponta pentru Iohannis și Cioloș – “Incompetența ucide”

619

Fostul premier Victor Ponta s-a lansat, ieri, într-un atac la adresa actualilor guvernanți într-o chestiune care vizează și soarta a mii de familii de gorjeni. Deputatul de Târgu-Jiu i-a criticat pe reprezentanții tehnocrați ai actualei puteri pentru modul în care gestionează problemele din domeniul energetic, într-o postare pe Facebook el adresându-se direct președintelui Klaus Iohannis.
“«Incompetența ucide», Domnule Iohannis! Calculați cât a pierdut fiecare român din acest 1 miliard euro și din toată (in)activitatea «Guvernului Meu» de tehnocrați! Adăugați faptul că mai pierdem în 2016 doar în zona energiei marile proiecte: – grupurile 3 și 4 de la Cernavodă – 5 miliarde dolari; – noul grup pe cărbune de la Rovinari – 1 miliard dolari; – proiectul energetic de la Tarnița – 1.2 miliarde de dolari; – cablul submarin de transport energie România-Turcia – 800 milioane euro;
– listarea «Hidroelectrica» – minim 500 milioane euro”, scrie Ponta în postarea sa pe internet, el nerămânându-le dator nici tehnocraților care i-au succedat în funcție la Palatul Victoria.
“Ce fac în schimb tehnocrații!? Bagă în faliment Compania Energetică Hunedoara și Compania Energetică Oltenia – ca să importăm energie din Cehia și Ungaria. Felicitări călduroase mult-iubitului și stimatului Președinte și «Guvernului său» pentru aceste «mărețe realizări» în sistemul național de energie!”, a scris Ponta pe rețeaua de socializare, la final el postând și un mesaj pentru lidera liberalilor, Alina Gorghiu, pe care o tachinează permanent. “PS – tovarășă Gorghiu Dej, ia niște calmante să nu sari iarăși la glezne!”, a scris Ponta, după ce liberala l-ar fi acuzat că fostul premier urmărește o suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.