29.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Arhive Zilnice: 11 decembrie 2023

Moțiune simplă împotriva ministrului Educației

USR și Forța Dreptei au depus luni o moțiune simplă împotriva ministrului PNL al Educației, Ligia Deca. „Nu a reușit să implementeze nicio reformă în învățământul românesc și îl menține într-o stare dezastruoasă, confirmată recent PISA”, susțin semnatarii. Moțiunea este intitulată: „Moţiune de merit pentru mandatul de nota 2 al ministrei Deca”.  

Prins conducând un moped fără a avea permis

La data de 10 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un moped pe DN 66 Sărdănești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.

Dosar penal pentru o tânără din Crasna

La data de 10 decembrie 2023, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au identificat în trafic, o femeie, în vârstă de 22 de ani, din comuna Crasna, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Viilor din aceeași localitate. În urma verificării autoturismului în bazele de date, a reieșit faptul că numărul de înmatriculare corespunde unui...

Motru: Amenințat cu un cuțit în fața unei săli de jocuri de noroc

Un gorjean a fost imobilizat de jandarmi în timp ce amenința cu un cuțit un alt bărbat. „Duminică noaptea, în jurul orelor 03.30, pe timpul executării unei misiuni de patrulare în zona localurilor de noapte din municipiul Motru, o patrulă de jandarmi a observat în fața unei săli de jocuri de noroc că un bărbat amenința cu un cuțit imens...

Continuă protestul. Activitate oprită total la Direcția de Statistică Gorj

Salariaţii din cadrul Direcției Județene de Statistică Gorj își exprimă nemulţumirea faţă de salarizarea discriminatorie îndelungată, motiv pentru care astăzi, pe toata durata normală a zilei de muncă, 08:00 - 16:30, refuză îndeplinirea sarcinilor de serviciu. ”BLOCAREA activității pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politic a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă...

FC U Craiova – FC Botoșani, ora 17:00

FC U Craiova primește pe „Ion Oblemenco”, de la ora 17.00, „lanterna roșie” a clasamentului - FC Botoșani. Trei succese, o remiză şi cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de olteni pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, deşi în ediţia curentă nu au cunoscut gustul victoriei, ultimele prestaţii ale botoşănenilor au arătat o creştere de formă, dându-le acestora...

Craiova a cedat la Hermannstadt

Universitatea Craiova a cedat pe unul dintre terenurile dificile din Superligă. ,,Juveții” au fost învinși la Sibiu, 2-1, după un meci echilibrat, în care ambele echipe puteau înscrie mai mult. Cele mai mari ocazii ale primei părți au fost ratate de Andrei Ivan, care l-a luat la țintă pe portarul Căbuz din careu. Hermannstadt a început mai bine actul...

Salvamontiștii din Gorj caută cadavrul fără mână

Doi salvatori din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj participă la căutările unei persoane din al cărui trup a fost găsită doar o mână zilele trecute. Întrucât cercetările terestre au rămas fără rezultat, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a solicitat sprijinul salvatorilor gorjeni care vor folosi cel mai performant detector de persoane din lume, din mediul acvatic, echipament unic...

Bărbat găsit mort într-o mașină, în Târgu Jiu

La data de 11 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, se află într-un vehicul în curtea unei clădiri dezafectate din municipiu și nu prezintă semne vitale. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă. Bărbatul în cauză a fost...

Radu Miruță, USR: România este țara cu cea mai mică alocare din UE pentru cercetare

Deputatul Radu Miruță, lider al USR Gorj, arată că România este țara cu cea mai mică alocare din UE pentru cercetare, ”dar ministrul o visează lider regional în tehnologiile viitorului” Parlamentarul este membru în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor și îl acuză pe ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării că nu face nimic pentru ca România să nu mai fie...

Anca Bordușanu, noul subprefect de Gorj

Anca Bordușanu a lăsat funcția de director al Medserv Min, fiind astăzi învestită în funcția de subprefect.Aceasta este președinta Organizației Județene a Femeilor social democrate și secretar executiv al PSD Gorj. Iată mesajul fostului subprefect, Mihai Istrate: „Dragi prieteni, colegi și cetățeni ai județului Gorj, Astăzi, cu sentimente profunde de recunoștință, îmi închei mandatul de subprefect al județului Gorj. A fost atât...

Intotero: Se lansează al doilea apel de proiecte pentru crearea unei rețele de centre de zi

Șefa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat deschiderea procesului de transparență decizională pentru ghidul de finanțare pentru cel de-al doilea apel de proiecte pentru Componenta 13 a PNRR – Reforme sociale. Prin acest apel de proiecte vor fi finanțate cel puțin 80 de centre de zi care vor asigura accesul la servicii sociale de sprijin pentru...

Demisie la vârful CNAS

Andrei Baciu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat luni dimineață, că și-a înaintat „demisia de onoare” din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Baciu figurează în dosarul achiziției vaccinurilor anti-Covid, în care sunt urmăriți penal de DNA foștii miniștri USR ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, și fostul premier PNL Florin Cîțu.

Grefierii protestează pe termen nelimitat

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta, începând de luni, pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai multe forme de protest, conform unui comunicat al Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL. Compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul. Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe...

Spectacol de vioară, astăzi, la Muzeul Județean Gorj

Sub genericul "Muzică și voie bună", cursanții clasei de vioară, coordonați cu profesionalism de prof. Valentina Străjer, din cadrul Școlii Populare de Arte Târgu Jiu, vă invită în această după-amiază, începând cu ora 17:30, la Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu", la un spectacol de viară, seara anunțându-se plină de armonie și emoție.

Dr. Mihai Moisescu (APMF Gorj), despre posibila grevă a medicilor de familie

Președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj, dr.Mihai Moisescu, are un amplu punct de vedere legat de ideea unor medici de familie de a intra în grevă: ”Am urmărit cu surprindere punctul de vedere al unor medici de familie, referitor la întârzierea plății unei părți din suma cuvenită furnizării serviciilor medicale în luna Octombrie, transmis pe postul tv. Antena...

Zile libere și minivacanțe

Decembrie a debutat cu o serie de câteva zile libere, iar pentru angajații români, la fel de bine arată și luna ianuarie a anului viitor. România este una dintre țările cu cele mai multe zile libere legale într-un an. Anjatații din sectorul public, dar și din sectorul privat se bucură de minivacanțe în aproape fiecare lună a anului, arată...

Cum sunt calculate scorurile la evaluările caselor de pariuri?

Pariurile pe sporturi și-au început existența în 1790, atunci când s-a pariat pe o cursă hipică în Regatul Unit, William Ogden fiind organizatorul. Abia începând cu 1850 pariurile se vor desfășura într-un cadru organizat, în agenția ce le aparținea lui Fred Swindell și Leviathan Davis. Peste aproape 150 de ani a apărut și prima platformă de pariuri printr-o interfață...

Ce s-a întâmplat cu dosarele doctorițelor care au fugit din spital, deși erau infectate cu Covid!

Dosarele a două dintre cele trei doctorițe de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, acuzate de comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce au fugit din unitatea medicală, cu toate că erau internate, în urma diagnosticării cu virusul SARS-CoV -2, încă se află pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu, la un an după ce au fost trimise...

Premieră! Colinde în și lângă Peștera Muierilor! Liliecii au ascultat și ei!

Un inedit concert de colinde a avut loc sâmbăta trecută în faimoasa Peșteră a Muierilor de la Baia de Fier, unde autoritățile au organizat un adevărat festival pentru a marca finalizarea unui proiect cu finanțare europeană de peste 5 milioane de euro. Banii au fost folosiți pentru modernizarea instrastructurii din stațiunea turistică de interes local, de acum încolo turiștii având...

Maraton de vizionare de 24 de ore pentru operele brâncușiene expuse la Timișoara

Operele create de sculptorul gorjean Constantin Brâncuși care fac în această perioadă deliciul publicului fiind expuse în cadrul expoziției ”Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi la dispoziția vizitatorilor în cadrul unui maraton de 24 de ore. Potrivit presei locale din Banat, Timișoara va găzdui un maraton cultural remarcabil, marcând cei 34...

Pacientă imobilizată la pat, cu infecție la coloană, operată la Târgu Jiu

O pacientă cu infecție la coloana vertebrală, imobilizată la pat și cu dureri insuportabile, a fost operată cu succes la Spitalul Județean din Târgu Jiu. După intervenția chirurgicală, femeia și-a recăpătat funcțiile locomotorii și este capabilă să meargă fără dureri. „Având o infecție la coloana vertebrală, ea nu a ținut cont de recomandările mele și aceasta infecție, în loc să...

Iașiul a fost gazda Campionatului European de Poezie, 2023

În perioada 1 - 3 decembrie 2023, la Iași, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai buni participanți ai Campionatului European de Poezie. Acest Campionat European de Poezie de la Iași a fost o inițiativă minunată și stimulantă pentru promovarea culturii și schimbului artistic între scriitorii din întreaga Europă. A oferit oportunitatea de a celebra diversitatea culturală și...

Educaţia… şi Lecţia de viaţă! – Dialog cu Mântuitorul Iisus Hristos, despre Naşterea Sa ca o taină şi un început al mântuirii – ,,Să nu vi se tulbure inima!...

Naşterea după trup a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, reprezintă o taină de nepătruns cu mintea noastră pătrunsă de o raţionalitate a filosofiei îndoielii omului («dubito») şi e ca un veşnic început de mântuire pentru firea omenească! Dacă analizăm cu atenţie, între praznicele Bisericii și sărbătorile creștinilor, ca taină și început de mântuire, se înscrie această mare Sărbătoare...

Gorj: Protestele se țin lanț! Se anunță o săptămână tensionată

Salariații din cadrul APIA Centrul județean GORJ și-au exprimat nemulțumirea printr-un protest spontan, desfășurat vineri la sediile din Tg Jiu și centrele locale Novaci, Tg.Carbunesti, Hurezani, Motru, Turceni. ”În spațiul public a apărut un proiect de OUG privind modificarea legii cadru nr.153/2017, Centrele judetene APIA nu sunt incluse în prevederile actului normativ, asa cum s-a promis și stabilit in întâlnirile...

Bun de plată după o greșeală banală

Un bărbat din Rovinari s-a ales cu o amendă penală de 3.600 de lei pentru că s-a urcat băut pe motocicletă. Sentința a venit la un an de la comiterea infracțiunii, nefiind definitivă. Fapta s-a petrecut în luna august a anului trecut, pe DJ 674 B Fărcășești. Într-o curbă la stânga, rovinăreanul a pierdut controlul motocicletei, intrând în coliziune cu...

Un antrenor gorjean, pe ,,radarul” lui Mihai Rotaru. A discutat cu el înainte de numirea lui Petev

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a declarat că a fost în tatonări cu un principal gorjean înainte de numirea lui Ivaylo Petev. Este vorba despre antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru. Tânărul tehnician are un potențial enorm în opinia președintelui din Bănie. Rotaru crede că fostul pandur are toate atuurile necesare pentru a răzbi în această branșă, dar trebuie să...

Revelion la Roșia de Amaradia. Foc de tabără, tochitură și berbec la proțap

Va fi petrecere mare în noaptea dintre ani în comuna gorjeană Roșia de Amaradia. Autoritățile le-au pregătit localnicilor un foc de tabără, un spectacol de muzică populară, tochitură, berbec la proțap, țuică și vin fiert din belșug. Atmosfera va fi întreținută de interpreții de muzică populară Nicu Fîciu, Daniela Spineanu, Diana Istudor și Gică Păsărin. „Dacă doriți să suplimentați bucuria, cu...

Fostul pandur Remacle crede că România va ieși din grupe la EURO

Martin Remacle, jucător adus în România de Pandurii Târgu Jiu, atunci când echipa se afla în liga secundă, a analizat șansele echipei noastre naționale de a avansa din grupa E la EURO 2024. Principala adversara a României este chiar prima reprezentativă a țării sale, Belgia. Slovacia și o echipă din play-off-ul B completează tabloul seriei. ,,Mă bucur pentru România...

,,Oltenia eterna TERRA NOVA” – CELE DOUĂ BISTRIŢE CE STRĂBAT PLAIUL OLTEAN

În afară de traseele montane, cei pasionaţi de drumeţie pot străbate şi văile apelor de munte petrecându-le până dincolo de coline, acolo unde şesurile domolesc cursul vijelios din amonte. Prezentarea celor două Bistriţe nu va fi decât o incitare la cunoaștere, la bucurie şi încântare pe parcursul văilor unde îşi ascund apele zglobii şi, de ce nu, o invitaţie pentru...

Recital de colinde, la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu organizează vineri,15 decembrie, de la ora 18:00, evenimentul ”Adă, Doamne, gândul bun! - povestea unui colind care căuta Crăciunul!”. ”Suntem pregătiți să vă așteptăm cu un recital de colinde și muzică folk susținut de îndrăgitul artist Adrian Bezna! De asemenea, vernisăm o expoziție de grafică și pictură cu lucrări de excepție semnate de artiștii...

Aproape 200 de fermieri din Gorj, verificați de echipele APIA

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări importante cu privire la stadiul controlului clasic pe teren pentru anul de cerere 2023. Începând din data de 7 decembrie 2023, funcționalitățile dezvoltate în sistemul informatic APIA sunt disponibile pentru introducerea rapoartelor de control, operarea și verificarea rezultatelor controalelor delegate instituțiilor cu care Agenția a încheiat Acorduri pentru delegarea atribuțiilor...

Licitație pentru gaze într-o comună din Gorj

Autoritățile locale din comuna Berlești au scos la licitație serviciile de proiectare și execuție lucrări pentru înființarea sistemului inteligent de distribuție gaze naturale. Proiectul presupune alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor casnici, a obiectivelor socio-culturale și a agenților economici din satele Bârzeiu, Berlești, Gâlcești, Lihulești, Pârâu Viu și Scrada, prin racordarea la conducta de înaltă presiune Hurezani – Bibești....

Peste 14 mii de voturi pentru Liceul Tehnologic Nr. 2 Târgu Jiu, în cadrul competiției naționale Noark

Echipa Liceului Tehnologic Nr. 2 Târgu Jiu este singura din județul Gorj care a fost selectată să participe la competiția națională ,,Noark susține școlile pentru a-și transforma visele în realitate”. La această competiție s-au înscris zeci de licee din țară cu profil electrotehnic, însă doar 24 au mers mai departe. Printre acestea se numără și proiectul echipei de elevi din...

Efectele consumului de droguri, expuse elevilor de la două licee din Gorj

În perioada 4-7 decembrie 2023, în cadrul proiectului „Drogurile, o soluție sau o problemă?”, coordonat de bibliotecarele Roxana Ungureanu, Anca Ștefan și Alina Firan de la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj și Casa Corpului Didactic Gorj, au fost desfășurate activități tematice cu tinerii din cadrul Liceului Tehnologic Roșia...

Ca la noi, la nimeni – Vremea Colindelor, vremea Bugetului!

Motto: „Hristos vine tainic în inimile noastre prin credință și pocăință, prin rugăciuni și cânt și, ca să schimbe peștera inimii noastre în sălaș primitor de lumină și căldură sfântă, să aducă pace cerească în mijlocul tulburării.” - Preafericitul Daniel, patriarhul României, dintr-un text despre Colinde Pe măsură ce ne apropiem de sărbătoarea Nașterii Domnului, sunetul colindelor își pune amprenta...