,,Oltenia eterna TERRA NOVA” – CELE DOUĂ BISTRIŢE CE STRĂBAT PLAIUL OLTEAN

956

În afară de traseele montane, cei pasionaţi de drumeţie pot străbate şi văile apelor de munte petrecându-le până dincolo de coline, acolo unde şesurile domolesc cursul vijelios din amonte.
Prezentarea celor două Bistriţe nu va fi decât o incitare la cunoaștere, la bucurie şi încântare pe parcursul văilor unde îşi ascund apele zglobii şi, de ce nu, o invitaţie pentru pescari de a le descoperi, iar odată cu ele fauna bogată şi plină de surprize.
Bistriţa de Vâlcea, afluent pe dreapta a Oltului, izvorăşte din munţii Căpăţânii, iar cursul său când repezit peste cascade, când învolburat şi spumos, se uneşte cu cel al Ghiulghiului în locul numit „între râuri” pentru ca mai apoi să dea asaltul asupra calcarelor din cheile ce-i poartă numele, acolo unde apa se luptă cu blocurile de calcar în învolburări zgomotoase.
Scăpată din strânsoarea cheilor se linişteşte puţin la intrarea în satul Bistriţa şi trece prin preajma mănăstirii Arnota, între zidurile căreia Matei Basarab îşi odihneşte trupul veghind peste Ţara Românească. Mai în aval, tot pe partea dreaptă, trece pe lângă o altă mănăstire, Bistriţe, ctitorie a boierilor Craioveşti, centru monahal renumit pentru ţesăturile covoarelor olteneşti, ceramică şi instrumente muzicale.
Încă repede şi neastâmpărata Bistriţa primeşte pe stânga vijeliosul Costești, iar pe dreapta Valea Romanilor. Îmbogăţindu-şi apele, îşi urmează cursul până dincolo de comuna Băbeni unindu-se în final cu Oltul.
De la Bistriţa vâlceană trecând prin cel mai renumit centru de ceramică a Olteniei respectiv Horezu, renumit în ţară şi peste hotare pentru al său „Cocoş de Hurez”, trecem prin Târgu Jiu spre Tismana pentru a vedea zglobia Bistriţă de Gorj.
Izvoarele sale sunt localizate în Oslea şi adună apele a trei pâraie: Groapa, Negoia şi Răchiţeaua. Vijelioasă, sare peste bolovanii întâlniţi în cale, se aruncă în cascade, mai adună apele câtorva pârâiaşe ce le întâlneşte în cale pentru ca, în aval, să treacă prin două bulboane de o rară frumuseţe: Toaia Cerbilor şi Toaia Dracilor. De aici intră în Cheile Bulzului ce depăşesc atât prin mărime, cât şi frumusețe, cheile Bistriţei de Vâlcea. După ce iese din strânsoarea cheilor, apele sunt adunate într-un lac de acumulare cu o capacitate de peste 6 milioane de metri cubi. Dincolo de baraj mai ajung câteva firişoare de apă ce, nu după mult timp, se adună într-un lac mai mic, Clocotiş.
Obosită parcă de atâtea obstacole întinse în calea ei, adună din nou apele afluenţilor Becheru, Găunoasa, Padeşul şi Boul, iar mai în aval Bistricioara şi Bâlta, şi îşi continuă înaintarea spre Jiu. La câţiva kilometri aval de localitatea Telești, apele se linişteasc chiar cu tendinţa de formare a unei minidelte, lucru neobişnuit la o apă colinară ce abia a răzbit din strânsoarea munţilor rămaşi nu prea departe în urmă. Aici Bistriţa se uneşte cu Jaleşul şi Tismana, şi împreună pornesc a-şi uni apele cu Jiul în apropierea locului numit „la evacuator” unde Jiului i s-a amenajat albia în aval, pentru a se preveni infiltraţiile de apă în carierele de cărbune aflate de-a lungul său.
La final, trebuie remarcat faptul că văile celor două Bistriţe, împreună cu ale afluenţilor săi, le măresc frumuseţea oferind celor pasionaţi de drumeţie şi pescuit clipe de neuitat. Fiecare chei, loc sau localitate ce le străjuieşte malurile, diferă de cele din amonte sau din aval. Toate sunt aparte şi formează pitorescul fără egal al celordouă Bistriţe aflate pe teritoriul oltean.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here