Iașiul a fost gazda Campionatului European de Poezie, 2023

1113

În perioada 1 – 3 decembrie 2023, la Iași, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai buni participanți ai Campionatului European de Poezie.

Acest Campionat European de Poezie de la Iași a fost o inițiativă minunată și stimulantă pentru promovarea culturii și schimbului artistic între scriitorii din întreaga Europă. A oferit oportunitatea de a celebra diversitatea culturală și lingvistică a Europei prin aducerea laolaltă a scriitorilor care provin din diferite culturi ce se exprimă în diferite limbi și astfel a contribuit la înțelegerea și aprecierea mai profundă a bogăției literare europene.
Campionatul European de Poezie, desfășurat pe parcursul a trei zile ale începutului de decembrie, a facilitat interacțiunea și dialogul între scriitori, dar și între aceștia și publicul prezent în număr mare. Dezbaterile, prezentările și discuțiile au oferit o perspectivă interesantă asupra temelor abordate în operele literare și a stimulat schimbul de idei interculturale.
Festivalul a oferit o platformă pentru scriitorii emergenți, dar și pentru cei mai puțin cunoscuți să-și expună creațiile. Astfel, a fost încurajată inovația și diversitatea în lumea literară europeană. Colaborarea între scriitori din diferite țări poate duce la proiecte literare comune sau la schimburi culturale. Acest tip de cooperare poate contribui la întărirea legăturilor dintre comunitățile literare și la îmbogățirea patrimoniului cultural european. Implicarea Asociației Poeților Mondiali și a Editurii Scriitorilor Europeni este crucială pentru succesul unui festival și poate deveni un eveniment integrat în viața orașului unde are loc evenimentul și poate aduce beneficii durabile în ceea ce privește promovarea culturii și educației.
Așadar, pe data de 2 decembrie 2023, în incinta Hotelului Moldova din Iași, s-a desfășurat Festivitatea de premiere a poeților înscriși la Campionatul European de Poezie 2023, organizat de Asociația Poeților Mondiali, avându-l ca președinte pe domnul Trandafir Sîmpetru. Festivalul a avut ca scop interacțiunea directă dintre autori și cititori. Autori din diferite țări și culturi, au avut oportunitatea de a descoperi și aprecia diversitatea culturii europene.
Juriul internațional a fost alcătuit din următorii poeți: 1. Constantin Anton – România, președinte la Societatea Culturală „Iașul literar-artistic”; 2. Milica Paulus – Macedonia; 3. John Karajoli – Grecia; 4. Nermina Adzovic Mustagrudic – Muntenegru; 5. Ekkehard Walter – Germania.
Participanții au primit Antologia Internațională de Literatură, tipărită de Editura Scriitorilor Europeni, în care se regăsesc poeziile premiate la festival.
Campioană europeană a fost aleasă poeta Loredana Zeller din Arad și vicecampion european, poetul Dan Cioată; Locul III a fost atribuit poetei Ioana Ilieși din Bistrița. S-au mai acordat mențiuni, premii speciale, diplome de merit, diplome de excelență în literatură, iar membrii juriului au primit premii onorifice, în total peste 70 de premii.
Premii speciale au primit și trei olteni: Poeta Florentina Cuteanu din Gorj, a obținut premiul special „POETRY”, constând în trofeu, diplomă și medalie, care au fost înmânate de către doamna Gina Nicoleta Munteanu, din Liga Scriitorilor Români – Filiala Iași, Premiul „Ioan Slavici” obținut de Pica Boștină din Drobeta-Turnu Severin și o diplomă de merit acordată domnului Valentin Vâlceleanu din Slatina.
Premianții festivalului au mai primit medalie și Certificat de Participare, oferit de ASOCIAȚIA POEȚILOR MONDIALI, care au fost înmânate de doamna Monica Georgeta Țintea, membru UZPR, director al Revistei GRAI ROMÂNESC.
Festivitatea a fost presărată cu muzică de calitate, interpretată de soliștii ieșeni, recitări și momente umoristice. Au avut loc și lansări de carte, tipărite la Editura Scriitorilor Europeni. Ziua s-a încheiat în cadru festiv, la Restaurantul Eden din Iași. A doua zi, scriitorii s-au reîntâlnit la Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, unde au recitat poezii dedicate Luceafărului și au dansat în acordurile muzicii moldovenești. A fost un festival de mare amploare, cu o intensă încărcătură emoțională, prilejuind întâlnirea poeților din toată Europa. Evenimentul a fost transmis în totalitate de postul TV România Civică. Toate momentele importante au fost filmate de Sergiu Cumatrenco, directorul săptămânalului ACASĂ.
„În ansamblu, un festival european de literatură poate să aducă nu doar prestigiu orașului, ci să contribuie la consolidarea legăturilor culturale în Europa și la îmbogățirea patrimoniului literar al continentului. Din punct de vedere literar, Festivalul European de Literatură de la Iași a constituit un eveniment remarcabil, bogat în diversitate culturală și lingvistică, reflectând complexitatea și bogăția literaturii europene. Din punct de vedere literar, un astfel de festival ar trebui să îmbine tradiția literară cu inovația, să creeze un spațiu vibrant pentru dialog și să ofere o perspectivă autentică asupra bogăției literaturii europene contemporane”, a subliniat domnul Trandafir Sîmpetru.
Felicitări alese inițiatorilor și organizatorilor din Iași!
Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.