Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a declarat că a fost în tatonări cu un principal gorjean înainte de numirea lui Ivaylo Petev. Este vorba despre antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru. Tânărul tehnician are un potențial enorm în opinia președintelui din Bănie. Rotaru crede că fostul pandur are toate atuurile necesare pentru a răzbi în această branșă, dar trebuie să primească încredere. ,,Sunt variante pentru că școala românească dă antrenori foarte buni. În cazul nostru nu e că am căutat doar antrenori străini, ci eram în discuție chiar și cu români. Spre exemplu, Dragoș Militaru este un antrenor român în care trebuie investit. Dar, în acel moment, având acea discuție în Bulgaria și existând o chimie între mine și Ivaylo am zis că o încerc. Dacă nu era acea reziliere cu Ludogorets, existau șanse mari să aleg un antrenor român. Universitatea investește în tineri. De ce să nu le dăm o șansă? Vi l-am dat doar ca exemplu! Trebuie să credem în tineri! Putea fi o soluție. Cred că e un antrenor care va reuși. V-am dat un exemplu de antrenor român care poate să reușească”, a declarat Rotaru pentru iamsport.ro. Rotaru spune că a colaborat cu actualul tehnician al Universității, Ivaylo Petev, de câțiva ani. Antrenorul l-a recomandat Universității pe fostul căpitan Hristo Zlatinski.
,,Este ceea ce am căutat și nu vorbesc acum numai de partea tehnică. Am căutat întotdeauna un manager din punct de vedere sportiv, așa cum e în Anglia. Oameni care să-ți ia din povara de a fi preocupat doar tu de anumite lucruri. Eu nu mă pricep la fotbal, din fericire. Dacă m-aș pricepe la fotbal, ar fi o problemă. Am știut-o de la început și n-am încercat niciodată să învăț. El are o istorie cu Universitatea Craiova. El ni l-a recomandat pe Hristo Zlatinski acum 7-8 ani de zile. A spus: ,,Luați-l că probabil va fi cel mai bun mijlocaș central din România”. Apoi Zlatinski timp de 3 ani de zile a fost cel mai bun mijlocaș și căpitanul Universității Craiova. A însemnat ceva ca spirit pentru noi. Anul acesta ne-am văzut pentru prima dată față-n față. La Bansko, unde am făcut cantonamentul cu ei. Am stat la o cafea și am vorbit. El pregătea Ludogorets pentru preliminariile Champions League, iar noi următorul sezon. Am stat de vorbă doar despre fotbal și cunoștea perfect tot campionatul românesc. Știa jucători români din campionat, din afară, tot ce înseamnă echipele, fie că erau FCSB, CFR sau Craiova. Absolut tot cunoștea despre campionatul românesc. Vă spun că am rămas surprins! În Balcani avem altă mentalitate, de aceea de foarte multe ori antrenorii străini veniți din Spania, Italia, Portugalia nu au succes. Asta pentru că nu înțeleg mentalitatea de aici, bună sau rea”, a precizat Rotaru pentru aceeași sursă.
Cătălin Pasăre