Doi salvatori din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj participă la căutările unei persoane din al cărui trup a fost găsită doar o mână zilele trecute.
Întrucât cercetările terestre au rămas fără rezultat, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a solicitat sprijinul salvatorilor gorjeni care vor folosi cel mai performant detector de persoane din lume, din mediul acvatic, echipament unic la nivel național.
Dacă aparatul, bazat pe înaltă tehnologie și Inteligență artificială, va indica prezența de elemente de corp uman, cei doi salvatori, pregătiți profesional și ca scafandri, se vor scufunda pentru a cerceta zona.
„În cele cinci luni de la intrarea în folosință a acestui detector, în toate cele trei situații în care a fost folosit, victimele au fost găsite foarte repede, între 15 și 180 de minute, reducând astfel timpii de căutare și expunerea în zone de risc a scafandrilor”, spun autoritățile.