Un inedit concert de colinde a avut loc sâmbăta trecută în faimoasa Peșteră a Muierilor de la Baia de Fier, unde autoritățile au organizat un adevărat festival pentru a marca finalizarea unui proiect cu finanțare europeană de peste 5 milioane de euro.
Banii au fost folosiți pentru modernizarea instrastructurii din stațiunea turistică de interes local, de acum încolo turiștii având la dispoziție și aproape 8 kilometri de piste de biciclete pentru a se plimba pe aici. Concertul din peșteră a fost susținut de elevi de la Liceul de Arte din Târgu Jiu, melodiile interpretate de aceștia fiind ascultate nu doar de turiștii care au avut acces liber în peșteră, ci și de miile de lilieci care formează mai multe colonii în interiorul acesteia. Prezența lor și acustica din peșteră i-au fascinat pe cei care au venit să urmărească elevii coordonați de profesorul Dumitru Pasăre. „Am ținut cu tot dinadinsul să fiu prezentă la acest eveniment, voiam să aud cu urechile mele cum se aude muzica în peșteră! Este ceva extraordinar, nu se poate compara și spun asta pentru că băiatul meu participă la foarte multe festivaluri, concursuri, dar sunetul de aici nu egalează cu ceea ce am auzit în oricare altă sală. Este o emoție extraordinară”, a spus mama unui elev.
Emoții au fost și pentru profesorul Dumitru Pasăre, care a mărturisit că „pentru mine, ca și dascăl, să vin cu copii aici, să cântăm în premieră, e un lucru excepțional, mai ales că acustica din peșteră este excepțională. Mă bucur că liliecii au fost de partea noastră, am crezut că poate totuși se sperie dar au stat cuminți, le-a plăcut și lor ceea ce au auzit”. La concert a asistat în mulțime și un turist vâlcean care, ulterior, a mărturisit că îl cheamă Gheorghe Băiașu, el fiind speolog amator. „De 40 de ani vin în peștera aceasta, am fost implicat în diverse proiecte, dar concertul acesta mi se pare chiar extraordinar și am să le transmit la toți colegii mei speologi, chiar de la institutul de speologie, că aici a fost un lucru deosebit și nu s-a deranjat cu nimic fauna, mă refer la coloniile de lilieci din peșteră. Totul a fost extraordinar”, a mărturisit speologul vâlcean. După concertul din peșteră, cine a dorit a putut să își continue traseul și să viziteze toată peștera, iar cine nu a vrut să meargă mai departe a putut să se întoarcă și să participe la un alt concert de colinde organizat pe platoul de la intrarea în faimosul obiectiv turistic. Aici au urcat pe scenă nu doar copii și membri ai ansamblurilor locale din zonă, ci și artiști renumiți de la ”Doina Gorjului”.
Turiștii prezenți au avut parte însă și de surprize gastronomice, pentru că pensiunile din zonă au fost prezente nu doar cu oferte de cazare pentru cei interesați, ci și cu preparate realizate toamna aceasta sau chiar acum în bucătăriile proprii. Iar cine a degustat jumări proaspete, șorici, brânză, sarmale ori zacuscă nu a fost dezamăgit de calitatea acestora. „Jumările astea nu doar că sunt foarte bune, ci îmi aduc aminte de gustul copilăriei, când eram la țară și Crăciunul se făcea altfel decât acum. Nu aveam atâtea pe masă, dar gustul era unul autentic. Jumările astea au gustul acela și probabil că și celelalte mâncăruri care se află aici pentru că de abia am venit și nu am apucat să trecem pe la toate mesele”, a spus unul dintre turiști.
După ce acum câțiva ani Baia de Fier a devenit stațiune de interes local, aici s-au construit zeci de unități de cazare, majoritatea pensiuni care reușesc să atragă mii de turiști din toate colțurile țării. Proprietarii acestora s-au constituit recent în asociația Turism în Oltenia Montană, iar primarul Dumitru Turbăceanu spune că, din acest punct de vedere, lucrurile sunt în continuă ascensiune. Iar târgul organizat acum în preajma sărbătorilor este menit să atragă atenția asupra localității și să aducă și mai mulți turiști în zonă. „Oamenii au înțeles că suntem o zonă turistică și se pot aduce multe venituri, nu neapărat la bugetul local, ci și proprii, la pensiuni, făbricuțe pentru preparare produse alimentare, carne, lapte, meșteșuguri. În proiectul acesta cu finanțare europeană pe care l-am dus acum la bun sfârșit am avut și partea de promovare, care, după cum se vede, a adus turiști și acum la Baia de Fier. Mai ales în turism orice investiție pe care ai făcut-o și nu o promovezi e făcută în zadar. Avem acum un brand turistic propriu, suntem prima localitate din Gorj în situația aceasta. Îndemn toate localitățile care pot să facă acest lucru să îl facă pentru că e ceva extraordinar și are efecte pozitive. Noi suntem promotorii acestui lucru în Gorj, iar acest lucru e benefic pentru toată lumea, nu doar pentru noi”, menționează edilul din Baia de Fier.
Gelu Ionescu