2.1 C
Târgu Jiu
joi, noiembrie 14, 2024

Arhive Zilnice: 24 mai 2021

A fost stabilit programul festivităților de premiere a absolvenților din Târgu-Jiu

Absolvenții învățământului gimnazial, liceal și postliceal din Târgu Jiu vor fi premiați în cadrul unor ceremonii organizate, începând de săptămâna viitoare, la Stadionul Municipal. ”Vă prezint programul evenimentelor și trebuie menționat faptul că vor fi respectate toate măsurile impuse de legislație în contextul pandemiei. Am luat legătura cu directorii unităților de învățământ, dar și cu reprezentanții instituțiilor care vor...

Virgil Popescu: Sper ca Planul de Restructurare al CEO să fie aprobat de Comisia Europeană, într-o lună

"Mai avem de lucru la restructurarea în zona lignitului. În această zonă lucrăm împreună cu cei de la Comisia Europeană la programul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Sper că, în maxim o lună de zile, să avem finalizat și aprobat acest program de restructurare care să permită CEO să ajungă dintr-un producător unic pe bază de cărbune, într-un...

14 pacienți cu COVID-19, internați la SJU Târgu Jiu

La data de 24.05.2021, situatia pacientilor suspecti sau confirmati cu noul COVID-19 la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, este dupa cum urmeaza (conform raportarii serviciului SPIAM de la ora 8:00): Locatia din strada A.I. Cuza (Pasarela): • 9 pacienti confirmati (nr total paturi 75: 41 libere,25 indisponibile) • 5 pacienti la nivelul compartimentului de Terapie Intensiva (nr total paturi disponibile...

Evenimente de 1 Iunie, la Motru

Cu ocazia zilei de 1 iunie: Ziua Internaţională a copiilor, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Motru, prin Direcţia de Cultură, Activităţi de Sport şi Tineret, organizează în colaborare cu Clubul Copiilor Motru, Şcoala Populară de Arte – Secţia Motru şi unităţile de învăţământ din Motru următoarele activităţi: Ora 10.00: lansarea albumului „Arte Mici” şi premierea câştigătorilor motreni la Salonul de...

Premierul Cîțu, discuții cu prefecții

Premierul Florin Cîțu a avut, luni, o discuție în sistem de videoconferință cu prefecții. A pledat pentru impulsionarea campaniei de vaccinare. „Am vrut să ne vedem astăzi pentru că a venit momentul – știam că vine acest moment – în care va trebui să depunem și mai mult efort pentru a impulsiona campania de vaccinare. Avem rezultate bune în ceea ce privește...

Se oprește circulația rutieră pe două străzi din Târgu Jiu!

Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță cetățenii că circulația rutieră va fi oprită pe strada Tudor Vladimirescu (tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Geneva și Mărășești) și pe strada General Dragalina (tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile I. C. Popilian și Tudor Vladimirescu) în perioada 24-28 mai 2021, în intervalul orar 06:00-18:00. Măsura este necesara având în vedere intervenția la canalizarea...

Campanie de vaccinare pentru elevi

În data de 1 iunie, elevii de peste 16 ani, care nu s-au vaccinat până în prezent, sunt invitați să se vaccineze împotriva COVID-19, cu vaccinul Pfizer. Potrivit inspectorului școlar general Dana Constantinescu, această campanie va avea loc în Parcul Central din Târgu-Jiu și este o acțiune comună a DSP Gorj, IȘJ Gorj și a Prefecturii Gorj.

Care sunt mai profitabile: jocurile de noroc sau criptomonedele?

Jocurile de noroc şi criptomonedele sunt modalităţi inedite de a face bani însă ceea ce le leagă pe amândouă este gradul mare de risc pe care ţi-l asumi în ambele cazuri. Dacă riscul merită să fie asumat în jocurile de noroc sau în achiziţionarea de criptomonede vom dezbate în rândurile următoare astfel încât să poţi eventual să iei o...

Weber: Drumul expres Târgu-Jiu – Hațeg – Deva – A1 capătă contur

Drumul expres Târgu Jiu - Hațeg – Deva - A1 a fost introdus în Master Plan și în Planul Investițional pentru perioada de programare 2021 - 2030, a anunțat deputatul PSD de Gorj, Mihai Weber. „În urma interpelărilor făcute către ministrul Transporturilor, dar și în urma amendamentului pe care l-am depus în Parlament, în legătură cu extinderea proiectului „Drum expres...

Punte cromatică de la Vâlcea în Târgu Jiu

Continuă schimbul de experiență între Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și CJCPCT Vâlcea! După ce instituția de la Gorj a organizat o expoziție la Vâlcea săptămâna trecută, artiștii din județul vecin vin săptămâna aceasta la noi. Marți, 25 mai 2021, la ora 12.00, va avea loc vernisarea expoziției „Punte cromatică de la Vâlcea în...

Tânăr mort prin electrocutare la locul de muncă! ITM Gorj anchetează

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au deschis dosar de cercetare accident de muncă mortal după ce un bărbat, în vârstă de 23 de ani, electrician, salariat al unui angajator din județul Gorj, și-a pierdut viața la locul de muncă. Victima s-a electrocutat în timp ce efectua un branșament electric pe un stâlp pe raza...

Spectacol gratuit pentru copiii din Țicleni

Copiii din Țicleni sunt invitați, de Ziua Copilului, la un spectacol de teatru de păpuși. Evenimentul se va desfășura în aer liber, iar intrarea este liberă. "Hai la teatru, în aer liber, de "Ziua Copilului"! Spectacol GRATUIT pentru copii: "Păcălici și Minciunel"! Când? Marți, 01.06.2021, ora 17:00! Unde? Parcul din curtea Bisericii "Sf. M. Mc. Gheorghe" Țicleni! Biletul de...

Băgat la închisoare pentru agresiune sexuală şi racolare de minori în scopuri sexuale

Un bărbat de 66 de ani, din comuna Fărcășești, urmărit la nivel național, a fost prins la Târgu Jiu de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale. El se sustrăgea de la executarea unui mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Târgu Jiu, la data de 21 mai a.c., pentru comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Persoana...

Vezi anunțul APIA!

APIA reamintește fermierilor că în conformitate cu legislația comunitară și națională, primirea cererilor continuă până la data de 11 iunie 2021. În perioada 18 mai - 11 iunie 2021 cererile unice de plată pot fi depuse la centrele județene/locale ale APIA prin mijloace electronice, însă li se aplică o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare sumelor la care...

Video: Cornel, pericol public! Figurant la volan, fără carnet

Cornel Burtea un cetățean al comunei Bâlteni a fost prins conducând fără carnet, asta la sesizarea Gorjeanul. Publicația a intrat în posesia unui filmuleț postat pe Facebook de un pasager din mașina condusă, cu muzica la maxim, de Cornel, deși respectivul nu avea autoturism personal și nici carnet de șofer. Localnicii spun că respectivul ar fi semianalfabet. Situația ar...

În arest, după ce a făcut scandal în bar

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Turburea a fost reţinut, ieri, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În după-amiaza aceleiași zile, polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 31 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că ar fi fost lovit de o...

S-au luat la harţă în magazin. Dosare penale pentru distrugere

Patronul unui magazin din Aninoasa a chemat poliţia, ieri, după ce doi bărbaţi au început să facă scandal. La faţa locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu -Cărbunești, care au stabilit că doi bărbați din comuna Aninoasa, pe fondul consumului de alcool, ar fi spart mai multe halbe de bere in incinta magazinului. În cauză...

Doar 4 unități de învățământ din Gorj, în scenariul galben

Aproape toți elevii din județ au revenit pe băncile școlii. Potrivit datelor centralizate de IȘJ Gorj, la această dată doar 4 unități de învățământ din județ sunt scenariul galben, restul de 468 fiind în scenariul verde.

PSD va avea guvern din umbră

PSD va forma un "guvern din urmbră", în care fiecare ministru din Guvernul Cîțu va avea un înlocuitor desemnat din partea PSD, a anunțat Marcel Ciolacu, liderul PSD. Componența "guvernului din umbră" va fi anunțată de PSD în următoarele săptămâni. Pentru postul de prim-ministru "din umbră" este vehiculat numele lui Alexandru Rafila. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu va fi înaintată...

Bratu: Vom relua activitatea de finanțare a Lyra Gorjului începând cu luna septembrie!

Școala Populară de Artă din Târgu Jiu vrea să continue proiectul Lyra Gorjului, chiar dacă nu mai sunt bani pentru finanțarea orchestrei cel puțin până în luna septembrie. Directorul Bratu motivează faptul că numărul elevilor școlii s-a redus la 700 de la peste 1100 cat au fost in anul scolar trecut. ,,Vom susține Lyra Gorjului atât cât se va putea...

Plafon epuizat pentru voucherele acordate în prima etapă a Rabla pentru electrocasnice

”Bugetul de 30 milioane lei alocat primei etape a Programului Rabla pentru electrocasnice a fost rezervat integral! În această etapă, s-au selectat vouchere pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și frigidere/congelatoare/lăzi frigorifice. Valoarea voucherului pentru aceste echipamente este de 400 lei. În aceste zile, voucherele vor fi validate în Comitetul Director și în Comitetul de Avizare,...

CNE: Elevii au păreri împărțite cu privire la vaccinare

În contextul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi a disponibilităţii vaccinului pentru populaţia generală, cu vârsta de peste 16 ani, Consiliul Naţional al Elevilor a demarat o consultare în rândul beneficiarilor primari ai educaţiei, pentru a avea o viziune clară asupra dorinţei de vaccinare a acestora. Ca urmare a procesului de consultare, unica mişcare de reprezentare a elevilor la...

O nouă tranșă de vaccin Pfizer ajunge în România

România primeşte astăzi o nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 698.490 de doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinare Împotriva COVID-19. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din...

Tractoare la Parlament! Fermierii ies în stradă!

Fermierii au anunţat că vor protesta săptămâna aceasta la sediul Parlamentului şi că vor organiza un marş cu tractoare în jurul clădirii.  Asociația Forța Fermierilor va organiza miercuri, 26 mai 2021, începând cu orele 12.00, un marș de protest al tractoarelor în jurul Palatului Parlamentului. Principala solicitare a fermierilor este de a pune agricultura națională între prioritățile strategice ale acestui an și...

Vernisaj la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși”, organizează miercuri, 26 mai 2021, ora 17.00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu, vernisajul expoziției de pictură a studenților din Domeniul Arte Vizuale, Programele de Licență Arte Plastice (Pictură și Sculptură),...

Ciolacu: Se va ajunge la îngheţarea salariilor şi pensiilor!

Liderul PSD anunţă că modul în care Guvernul Cîţu a gestionat situaţia economică va face ca salariile din sistemul public, dar şi pensiile să fie îngheţate anul acesta. "Nu știu dacă ei au aflat (n.r. - cei de la guvernare), dar există legea 69/2013. Este o lege în vigoare. În cazul în care datoria publică se încadrează între 45-50%, Ministerul...

Iohannis, la Consiliul Europei. Certificatul Covid-19, pe ordinea de zi!

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului Europei, unde se va discuta despre punerea în aplicare a certificatului verde digital COVID-19, dar şi deturnarea avionului RyanAir de către autorităţile din Belarus pentru arestarea unui jurnalist.  Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, context în care va...

Gheorghiţă: Imunitatea de grup a ajuns la 30-45%

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat că, în România, imunitatea de grup este între 30% și 45%, în funcție atât de rată de vaccinare, dar și de numărul celor trecuți prin boala COVID-19. Acest lucru ar explica evoluția favorabilă din punct de vedere epidemiologic. Valeriu Gheorghiță susține că probabil în România sunt de cel puțin două ori până...

Directoarea adjunctă a Casei de Pensii, recrutată, în liceu, de Securitate!

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a dat publicității, la finele săptămânii trecute, o notă de constatare potrivit căreia Daniela Negoiță Holdon, director executiv adjunct al Casei de Pensii Gorj, a fost recrutată de fostul serviciu secret comunist, pe când era elevă la un liceu din Târgu-Jiu, în vederea supravegherii informative a colegilor săi. În urma verificărilor specialiștilor CNSAS,...

Nicio soluţie de la parlamentarii PNL şi USR pentru angajaţii CEO!

PNL şi USR, partidele aflate la guvernare, nu se înţeleg nici în teritoriu. Întâlnirea iniţiată vineri, la Prefectură, de către deputatul PNL Dan Vîlceanu, a fost încă un prilej pentru aceşti politicieni să se certe. Întâlnirea s-a dorit a fi una care să se finalizeze cu soluţii pentru angajaţii din minerit şi energie care muncesc în condiţii speciale şi...

Deputat de Gorj: Românii întorși în țară pe perioada pandemiei, șomeri fără speranță

Deputatul Mihai Weber vrea să știe câți români s-au întors în țară, pe perioada pandemiei de Covid-19, și câți dintre aceștia și-au găsit un loc de muncă. În acest sens, parlamentarul PSD a adresat o interpelare către ministrul Muncii, Raluca Turcan. Tot liderul PSD Gorj mai vrea să știe care este strategia guvernului în legătură cu aceste persoane vulnerabile. „Pandemia...

ANSVSA: Gorjul conduce în topul județelor cu focare de pestă porcină confirmate în 2020 și nestinse încă

Potrivit ultimului raport prezentat vineri de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), la ora actuală sunt active un număr de 300 focare pestă porcină africană (PPA), din care 7 focare în exploatații comerciale și 1 focar în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 139.964 porcine. În intervalul calendaristic 14 – 20 mai...

Ca la noi, la nimeni – Redresare și reziliență, dar să știm și noi, Coane Fănică!

Motto: „Minciuna este un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” Martin Luther Voi reveni asupra unui subiect pe care nu l-am putut aborda în Gorjeanul de vineri: marea întâlnire dintre prim-ministrul Florin Cîțu și liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, însoțit de reprezentanți ai social-democraților, partenerii sociali și ai mediului de...

Prima etapă de înscriere în învățământul primar, la final. Peste 2200 de copii, admiși în clasa pregătitoare

2204 elevi din județul Gorj au fost admiși în clasa pregătitoare în prima etapă de înscriere în învățământul primar, rămânând libere doar 377 de locuri. La nivelul municipiului Târgu-Jiu, cele mai căutate unități de învățământ par să fi fost Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu”, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” și Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a afișat zilele...

Săptămână plină de emoție la Spitalul Rovinari! Medicii tineri și aparatura performantă și-au spus cuvântul!

Cooptarea unei echipe de cadre medicale tinere, însă foarte bine pregătite, dar și investiția în aparatură și îmbunătățirea condițiilor, au făcut ca Spitalul Orășenesc ,,Sf. Ștefan” Rovinari să crească enorm în ochii pacienților, astfel că s-a ajuns la efectuarea unor intervenții laparascopice în sfera genitală, dar și la alegerea mai multor mame să nască la această unitate medicală. Îmbunătățirea actului...

Indivizii care au bătut un băiat de 19 ani au fost prinşi şi reţinuţi!

Indivizii care au bătut un băiat de 19 ani până l-au lăsat inconştient, vineri seara, într-o benzinărie din Bengeşti Ciocadia, au fost identificați. Tânărul se afla în staţia Peco, cu fratele său de 16 ani, când a fost atacat de mai mulţi bărbaţi şi „aproape omorât în bătaie”, după cum au afirmat martorii. Băiatul a ajuns la spitalul din...

Emoţii până la final! Cupa a revenit în Bănie după un meci de poveste!

Sărbătoare la Craiova după ce a opta Cupă a României a ajuns în oraş. CS Universitatea Craiova a câştigat o finală dramatică împotriva Astrei Giurgiu, 3-2, bifând al doilea trofeu de la redeschiderea secţiei de fotbal. Dacă în 2018, Craiova se impunea destul de uşor în finala cu FC Hermannstadt (2-0) de pe Arena Naţională, elevii lui Marinos Ouzounidis...

Gorj: Acțiuni de educație ecologică și plantări de arbori

Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a marcat Ziua Natura 2000, împreună cu elevii din școlile din Albeni și Bengești Ciocadia, prin acțiuni de educație ecologică și plantări de arbori. „Elevii au organizat excursii în Situl Gilort, unde au realizat fotografii cu flora și fauna specifice. Fotografiile au fost apoi prezentate în cadrul unei expoziții în cadrul fiecărei școli, ocazie...

S-a încheiat o altă ediție a Festivalului de Literatură ,,Tudor Arghezi”

Ediția 2021 a Festivalului de Literatură ,,Tudor Arghezi” a ajuns la final. Câștigătorii acestei ediții au fost anunțați încă de joi seara, iar ultimele zile ale festivalului au fost rezervate expozițiilor, lansărilor de cărți și reviste, dar și unui omagiu adus poetului Arthur Bădița, laureat al primei ediții a Festivalului „Tudor Arghezi”. Ca și anul trecut, ediția din acest...

Lucrări deosebite la expoziția ,,Absolventul” a elevilor de la Liceul de Arte și Liceul Teologic din Târgu-Jiu

Muzeul Național Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu a găzduit, vineri după-amiază, vernisajul expoziției ,,Absolventul". Expoziția a cuprins lucrări de pictură, dar și proiecte și planuri de arhitectură aparținând elevilor Liceului ,,Constantin Brăiloiu" din Târgu-Jiu, completate cu o reprezentație a absolvenților de la secția Arta actorului. Elevii Liceului Teologic au expus, de asemenea, lucrări de pictură religioasă. În public s-au aflat elevi și...

Primăria Târgu-Jiu găzduiește concursul pentru ocuparea unui post de inspector la Clubul Sportiv Municipal

Clubul Sportiv Municipal Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de inspector de specialitate, gradul profesional I, din Compartimentul Economico-financiar și administrativ. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu...

Cântărețul Corin Dobrinescu, mort în accident rutier la Horezu!

Una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii populare din județul Vâlcea s-a stins sâmbătă, în urma unui accident rutier produs la intrare în Horezu, în zona unui cunoscut popas turistic. Corin Dobrinescu, de 54 de ani, angajat la Agenția de Protecție a Mediului din județul vecin, dar și un bun solist de muzică populară, era sâmbătă după-amiază alături...

Gorjeanca Any DRĂGOIANU, premiată și la Festivalul Concurs „Întâlnirea Umoriștilor” de la Brăila

Doamna Any DRĂGOIANU din Comuna Țânțăreni, Județul Gorj, a fost binecuvântată de Dumnezeu cu mult har în folosirea cuvântului, cu talent și meșteșug, astfel a creat epigrame, poezii și proză scurtă. Acestea au fost pe placul publicului, dar și al specialiștilor în „arta” cuvântului. Any Drăgoianu a debutat cu volumul de versuri „Prea sentimentală”, publicat de Editura SIMART din Craiova...

Trei autobuze electrice vor circula pe străzile din Bumbești-Jiu

Orașul Bumbești-Jiu va avea transport public ecologic! Administrația locală a scos la licitație contractul privind achiziția de autobuze electrice și reabilitarea a două străzi în lungime de circa șapte kilometri. Este vorba de străzile Bumbești și Gheorghe Tătărăscu. Proiectul din fonduri europene va rezolva problema transportului din oraș care în acest moment este asigurat de firme private. „Introducerea sistemului de...

Anchetă pentru zeci de câini omorâți și abandonați în saci în munții Gorjului!

Descoperire macabră făcută la granița montană dintre județele Gorj și Hunedoara, în zona Drumului Național 66A, cunoscut și ca „drumul lui Băsescu”. La câteva sute de metri după ce se termină șoseaua asfaltată și se intră de acolo pe raza administrativă a județului Gorj, localnici din Valea Jiului au descoperit joia trecută saci abandonați, în care se aflau câini...

La Hramul Mănăstirii «DEALUL MARE», supranumită şi «micul Tabor românesc»! – ,,Cu ajutorul Lui Dumnezeu, să fim biruitori împotriva necazurilor, Bunul Dumnezeu să fie mereu chezaşul vieţii noastre”!

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de Sărbătoarea «Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena», Mănăstirea «Dealul Mare» s-a înveşmântat în hainele strălucitoare ale soarelui primăverii şi a fost lăcaşul de rugăciune al credincioşilor veniţi de pe plaiurile Gorjului şi chiar din judeţele apropiate. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către un mic...

Grădiniță nouă la Cîlnic

O grădiniță cu program prelungit va funcționa în comuna Cîlnic. Investiția este pe fonduri guvernamentale, iar clădirea va avea un aspect cu totul deosebit. „Este un proiect la care am ținut foarte mult să fie realizat. Vine în sprijinul părinților, care își pot lăsa copiii la grădiniță până la orele 18.00. Clădirea va respecta stilul brâncovenesc, așa cum am făcut...

Medalie de bronz pentru gorjeanca Cristina Popescu

Canotoarea Cristina Georgiana Popescu, din Rovinari, a cucerit, duminică, la Lucerna (Elveția), medalia de bronz alături de echipajul de patru rame feminin (W 4 -), în urma finalei A a Cupei Mondiale la Canotaj. Din barcă au mai făcut parte Nicoleta Paşcanu, Elena Logofătu şi Roxana-Iuliana Anghel. Delegaţia noastră a bifat, duminică, şase medalii: una de aur, una de...

Rădoi a stabilit loturile României

Selecționerul Mirel Rădoi a definitivat lotul pentru partidele amicale pe care echipa de fotbal a României le va disputa cu Georgia şi Anglia. Naţionala va juca pe 2 iunie, la Ploieşti, şi pe 6 iunie, la Middlesbrough. Cei 25 de tricolori convocați PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0); FUNDAȘI: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia,...

Investiție de aproape 3 milioane de lei, finalizată la Bălănești

Noi obiective de investiții, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), au fost recepționate, la finalizarea lucrărilor. Anunțul a fost făcut zilele trecute de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unul dintre proiectele finalizate, în valoare de aproape 3 milioane de lei, vizând comuna Bălănești din Gorj. Mai precis,...