Premierul Cîțu, discuții cu prefecții

509

Premierul Florin Cîțu a avut, luni, o discuție în sistem de videoconferință cu prefecții. A pledat pentru impulsionarea campaniei de vaccinare.

„Am vrut să ne vedem astăzi pentru că a venit momentul – știam că vine acest moment – în care va trebui să depunem și mai mult efort pentru a impulsiona campania de vaccinare. Avem rezultate bune în ceea ce privește pandemia, asta înseamnă că a funcționat campania de vaccinare, dar este clar că vreau să ne asigurăm că reducem la minim șansele unui al patrulea val. Vreau să ne asigurăm că românii sunt vaccinați ca să nu avem probleme cu alte tulpini, din India, Anglia ș.a.m.d. E important să continuăm ce a început și a mers bine până acum, dar trebuie să schimbăm puțin strategia și să învățăm din ce a mers bine până în aceste zile. În primul rând, am văzut că a mers foarte bine când am făcut acele maratoane. Este clar că e nevoie de astfel de acțiuni în fiecare oraș din țară, în fiecare municipiu reședință de județ să avem astfel de maratoane pentru că se pare că acolo avem cel mai mare succes în ceea ce privește campania de vaccinare în aceste momente”, a declarat Florin Cîțu.

Campania de vaccinare, spune premierul, a înregistrat rezultate bune în zonele urbane, însă situația nu este aceeași în zonele rurale, motiv pentru care vaccinul trebuie adus cât mai aproape de cetățeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here