19:00 – Viorel Gârbaciu, demis din funcția de director al Școlii Populare de Artă?

376

Evaluarea mult așteptată care a făcut furori printre directorii de instituții culturale din județ se pare că a făcut deja prima victimă. Din păcate este vorba despre un om de cultură în adevăratul sens al cuvântului și un foarte bun manager, Viorel Gârbaciu. Așa se face că, deși este un om cu ștate vechi în viața culturală a orașului Târgu-Jiu și a județului Gorj, la evaluarea proiectului de management acesta a primit puțin peste nota 6, în condițiile în care alți directori de instituții, printre care și unii care nu prea au legătură cu acest domeniu, au primit note de peste 9.

Contactat telefonic, președintele Consiliului Județean Ion Călinoiu nu a vrut să comenteze această situație pe motiv că nu face parte din comisia de evaluare și că, deși reprezintă această instituție, nu vrea să dea detalii până la finalizarea evaluării. Concursul propriu-zis va avea loc joi, 15 aprilie, dar proiectele de management au fost depuse deja de câteva zile. Președintele comisie de evaluare a acestora este vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Vasile Râbu și, potrivit lui Călinoiu, din comisie mai fac parte și câțiva reprezentanți ai Ministerului Culturii. Viorel Gârbaciu este o figură proeminentă și foarte cunoscută a vieții culturale a județului. De-a lungul timpului acesta a fost directorul maimmultor instituții de cultură, printre care și Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național. De câțiva ani conduce Școala Populară de Artă, instituție ce a cunoscut o dezvoltare destul de spectaculoasă în această perioadă, devenind un pion principal în ceea ce înseamnă activitatea culturală gorjeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here