124 de tineri, încadrați pe anumite posturi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

771

În data de 27 octombrie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj a organizat, la Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii ,,Constantin Brâncuşi”, evenimentul Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.

Obiectivul principal l-a constituit creşterea gradului de ocupare al tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, oferind posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanți. Pentru depistarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii, din diferite domenii de activitate, au fost contactaţi în zilele anterioare desfășurării evenimentului un număr de 116 agenţi economici, din care au confirmat participarea 57. ,,În ziua desfăşurării bursei locurilor de muncă, au fost prezenţi 57 de agenţi economici care au oferit un număr de 779 de locuri de muncă, pentru diverse meserii: operator abatorizare păsări, lucrător gestionar, lucrător comercial, lăcătuş mecanic, agent de securitate, muncitor necalificat, bucătar, ospătar, barman, cameristă, patiser, cofetar, electrician, operator calculator, lăcătuș mecanic, agent vânzări, croitor, strungar, gaterist la tăiat bușteni, frizer, croitor, strungar, stivuitorist, zidar, zugrav, vopsitor industrial. Precizăm faptul că 27 de locuri de muncă au fost pentru persoanele cu studii superioare având astfel posture de: economist, consilier juridic, asistent manager, inginer, medic veterinar. La bursă au participat 337 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și o grupă de 9 persoane private de libertate. Un număr de 124 de tineri care își căutau un loc de muncă au fost selectați în vederea încadrării”, a declarat Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.

9 deținuți, printre participanți
De asemenea, la evenimentul organizat de AJOFM Gorj, a participat și un grup alcătuit din 9 deținuți care execută pedepse privative de libertate în regim deschis și semideschis în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu. Deținuții selecționați în vederea participării la această activitate se află în ultima parte a traseului execuțional și au manifestat pe parcursul detenției o atitudine pozitivă față de muncă și demersurile de reintegrare socială.
,,Activitatea a fost coordonată de subcomisar de poliție penitenciară Ion Tătaru și a avut drept scop promovarea în rândul deținuților a ofertelor de locuri de muncă puse la dispoziție de către operatorii economici și acordarea de sprijin în vederea identificării oportunităților de angajare după liberare. Obținerea unui loc de muncă după liberare reprezintă un pas extrem de important în procesul de reintegrare socială, iar acest deziderat poate fi realizat împreună cu partenerii instituționali şi prin responsabilizarea comunităţii, în raport cu nevoile de suport şi asistenţă ale persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, categorie în care sunt incluse și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate”, a spus Lavinia Lupu, agent șef principal în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here