“Anemone” sau Anemona

1465
floriAceastă denumire provine din cuvântul grecesc “anemos” care înseamnă vânt. Face parte din familia Ranunculaceae, genul Anemone care la rândul ei cuprinde circa 120 mii de specii de flori.

Sunt plante erbacee, perene, cu frunze ca de ferigă sau lobate şi cu flori mari, ce seamănă cu macul, unele, iar altele cu margareta.
Florile care seamănă cu margaretele au multe petale înguste în jurul discului auriu, florile au circa 3,5 cm diametrul şi apar de obicei primăvara.
Cele care au florile asemănătoare macului sunt mult mai răspândite, dar au şi cea mai scurtă durată de viaţă.
Gama de culoare este şi ea de asemenea foarte diversificată, culorile de bază fiind: roz, roşu, albastru violet, crem, alb, galben şi alte combinaţii.
Tuberculii sau rizomii “Anemonelor” se plantează de regulă în luna septembrie cel târziu octombrie, la o distanţă de 10 cm între ei şi la o adâncime de 5 cm, pentru a înflori în luna aprilie-mai. Să nu uităm încă un lucru esenţial: înainte de a planta tuberculii, aceştia trebuie ţinuţi o zi în apă la înmuiat, pentru că înrădăcinarea sa se realizeze mult mai uşor.
Există şi specii de anemone care se plantează în luna martie –aprilie pentru a înflori în lunile iunie-septembrie.
Anemonele japoneze sunt ultimile care înfloresc (august-octombrie),au tulpinile cele mai înalte de 60 cm-1,5 m, sunt tot plante perene, florile au forma unei farfurii de 5cm diametru şi sunt folosite în amenajare peisageră la crearea de rondouri, borduri sau chiar la mascarea unor faţade datorită înălţimii ei.
Să nu uităm că, fiecare plantă are şi ea duşmanii săi.
La anemone, cele mai des întâlinte boli sunt: făinarea şi pătarea frunzelor.
Aceste boli apar de obicei pe frunze, tije şi chiar pe floare. Pentru a combate făinarea, putem pulveriza pe organele plantei cu substanţe ce conţin sulf, iar pentru pătare cu substanţe fungicide.
Înmulţirea la anemonele de tip margaretă sau mac se face prin despărţirea tufelor mature care se realizează vara târziu. La anemonele japoneze, nu se scoate planta ci, se taie doar o parte din marginea tufei.
Varietăţi: Anemone Blanda, A.apenina, A.nemorosa, A. coronaria, A.japonica şi altele
Solul trebuie să fie reavăn, bogat în humus şi bine drenat.
Ing. peisagist Teodora Peagu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here