Ziua Eroilor, de Înălțarea Domnului, a fost marcată și în acest an în mai multe localități gorjene. La Târgu-Jiu, Bălești, Stoina, Țicleni reprezentanții autorităților locale și județene, parlamentari, primarii, consilierii, foștii militari, elevii și chiar simpli localnici au participat la o serie de activități închinate tuturor eroilor români căzuți de-a lungul timpului la datorie, în lupta lor pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării.
Manifestările organizate, joi, în memoria celor care, de-a lungul timpului, şi-au aşezat propria viaţă la temelia devenirii şi împlinirii istorice a poporului român pentru apărarea vetrei şi a credinţei strămoşeşti, pentru libertate, demnitate şi unitate statală au fost de o mai mare sau mai mică amploare, în funcție de interesul autorităților locale. La Stoina, Bălești, Țicleni primarii au organizat mici manifestări dedicate sărbătorii de ieri și au depus coroane de flori la monumentele din localități. La Motru, viceprimarul Cosmin Morega de unul singur a respectat eroii, depunând coroane de flori și candele atât la monumentul eroilor din Piațeta Primariei cât și la monumentul eroilor din satul Roșiuța. La Târgu-Jiu însă manifestările au fost de mare amploare, bucurându-se de o participare numeroasă a oficialităților locale și județene. Deputații Mihai Weber și Elvira Șarapatin, senatorul Florin Cârciumaru, președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu și cei doi vicepreședinți ai județului, primarul municipiului, Marcel Romanescu au fost în prezidiul manifestării. Aici au mai fost prezenți jandarmi și conducerea IJJ Gorj, conducere ISU, cea a IPJ Gorj, a asociaților pentru cinstirea eroilor, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă și retragere și de la Asociația Cultul Eroilor.
A.STOICA