Zeci de gorjeni vor să devină grefieri

622

86 de gorjeni s-au înscris anul acesta la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri. Cei care vor reuşi să promoveze examenul, vor urma cursurile cu o durată de şase luni, la finalul cărora vor putea ocupa posturile vacante de grefieri.

Înscrierile la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri s-au desfăşurat în perioada 2-22 iulie 2013, iar lista cu candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare a fost afişată în data de 19 august. După etapa de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de participare la concurs, au fost admişi 92 de candidaţi din judeţul Gorj, însă 6 dintre aceştia s-au retras înainte de proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele procedură penală, procedură civilă, organizare judiciară, probă ce s-a desfăşurat în data de 1 septembrie. Potrivit calendarului concursului, lucrările candidaţilor vor fi corectate în perioada 4 – 10 septembrie, urmând ca rezultatele concursului să fie publicate în data de 11 septembrie pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri şi afişate la sediile tribunalelor. Zilele de 12 şi 13 septembrie sunt rezervate depunerii contestaţiilor împotriva notelor obţinute la concurs la tribunalele la care s-au depus cererile de înscriere. Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 14 – 18 septembrie, iar tabelul de clasificare a candidaţilor, cuprinzând rezultatele definitive, va fi publicat şi afişat în data de 19 septembrie. După publicarea rezultatelor definitive de la proba scrisă, în perioada 20 septembrie – 7 octombrie, se va face verificarea bunei reputaţii a candidaţilor admişi. Concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri se organizează la nivel naţional, pentru ocuparea unui număr de 120 de locuri de grefier cu studii superioare juridice. Din cele 120 de locuri de scoase la concurs, 90 de locuri sunt alocate pentru ocuparea posturilor vacante de grefier la instanţele judecătoreşti, iar 30 de locuri sunt alocate pentru ocuparea posturilor vacante la parchete. Durata cursurilor este de 6 luni.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here