Zeci de elevi gorjeni au pierdut „Banii de Liceu”

395

2961Aproximativ 90 de elevi gorjeni ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse au pierdut sprijinul financiar acordat prin programul social „Bani de Liceu”, asta deoarece au acumulat prea multe absenţe nemotivate. Cifrele oficiale arată că până în prezent au pierdut aceşti bani 93 de liceeni.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, zeci de elevi ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse au pierdut sprijinul financiar oferit prin programul social „Bani de Liceu”. Eliminarea din programul „Bani de Liceu” s-a impus ca urmare a faptului că elevii au uitat să mai dea pe la şcoală şi au acumulat prea multe absenţe nemotivate. Mai exact, elevii care acumulează un număr mai mare de 20 de absenţe nemotivate nu mai primesc ajutorul de la stat pentru întreg anul şcolar. Potrivit reprezentanţilor IŞJ Gorj, la nivelul judeţului nostru 93 de elevi au pierdut bursa acordată prin programul „Bani de Liceu”, cei mai mulţi dintre aceştia, adică 17, fiind elevi la Colegiul Tehnic Motru.

Peste 2300 de beneficiari

În acest an şcolar, 2350 de liceeni din Gorj au fost declaraţi eligibili pentru programul social „Bani de Liceu”. Cele mai multe cereri de sprijin financiar au venit de la Colegiul Tehnic Motru (215) iar cele mai puţine, în număr de 4, de la Şcoala Specială din Târgu-Jiu. Un număr mai mare de cereri au fost înregistrate şi la Grupul Şcolar Industrial Turceni (179), Liceul Teoretic Novaci (158), Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu (115), Grupul Şcolar Industrial Bustuchin (109), Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” (102) şi Colegiul Tehnic Mătăsari (100). Potrivit legislaţiei în vigoare, pot beneficia de acest ajutor elevii care provin din familiile în care venitul brut lunar pe membru de familie nu a fost mai mare, pe ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, de 150 de lei. Liceenii vor primi suma de 180 RON pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Fondurile sunt alocate de către MECTS şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here