Zâmbeşte şi munceşte, mâine va fi mai bine!

311

foto predo 2Nu doar la început de săptămână este bine să porneşti cu dreptul. La trezire, fă-ţi un mic plan asupra ceea ce vei înfăptui în ziua respectivă. Şi ca să-ţi meargă bine, nu-i rău să fii cu zâmbetul pe buze.

Ştim, încă se trăieşte prost, anost şi se pare că nu vom avea prea curând motive de bucurie. A gândi pozitiv, optimist, a fi constructiv înseamnă o stare de spirit aducătoare de mai mult bine. A spune numai că se trăieşte anost, aşa cum dă Dumnezeu, nu-i suficient. Majoritatea dintre noi ştim că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Şi din noi, revenim la ceea ce facem noi spre a ne fi mai bine. Fiecăruia şi neapărat ca o comunitate, o colectivitate. Nimeni nu trăieşte singur, dar fiecare moare singur… Şi se moare de moarte bună, de vârstă, de trai prost, de lipsa celor necesare vieţii de zi cu zi, de lipsa medicamentelor, a asigurării sănătăţii, de inimă rea şi, din păcate, chiar de suicid. Cazuri mai rare ar fi greşelile medicale ori ca victime ale haosului generalizat care a cuprins nu numai România, ci lumea întreagă. Marile probleme de aiurea: de prin SUA, Grecia, Irlanda, Italia ori mai nou Marea Britanie au parcă un numitor comun. Cauza cauzelor mi se pare a fi fost ghicită de Înalt Prea Sfântul Andrei Andreicuţi, Mitropolitul Ardealului, la prima slujbă şi predică susţinute de domnia sa în fieful regretatului Mitropolit Bartolomeu Anania, un obişnuit al Mănăstirii Nicula. Prezent pentru întâia oară în calitatea de Mitropolit, ÎPS Andrei Andreicuţ, a susţinut o idee, o temă parcă laică la slujba din Ziua Adormirii Maicii Domnului, de Sfânta Marie Mare, dacă-i putem zice aşa, zilei de 15 august. Pe buzele sale au fost, parcă, cuvintele Domnului legate de criza economică, socială şi morală din lume. Cheia este stricarea relaţiei dintre Om,şi Dumnezeu. Şi de aici apar toate relele lumii. Aceleaşi la noi şi pe alte meleaguri. Pe malul Tamisei, în aparent liniştita capitală a Regatului Unit al Marii Britanii, independent de manifestarea de la Mănăstirea Nicula, din Transilvania, şi de predica înaltului prelat al Bisericii Ortodoxe Române, la Londra, în toiul scandalurilor tot mai înrăite, premierul David Cameron, care-şi întrerupsese concediul, a chemat Parlamentul Marii Britanii spre a-şi exprima nemulţumirea. Şi-a făcut, premierul David Cameron adică, autocritica şi a pus degetul pe rană. Există o degradare a eticii, a moralei societăţii britanice. El, premierul şi cu ministrul de Interne al Marii Britanii vor analiza situaţia şi vor lua măsuri. La nivelul societăţii britanice nu sunt multe, ci doar vreo 120.000 de familii cu nivel de sărăcie sub limitele admise acolo. Guvernul britanic le va sprijini, iar Guvernul va lua măsuri ca societatea să nu mai decadă moral. Dacă, la noi, Biserica Ortodoxă Română majoritară ar fi declarat că Internetul şi reţelele de socializare, inclusiv cele de pe telefonia mobilă fac mult rău, ceilalţi ar fi sărit ca arşi. Ei bine, premierul David Cameron a atras atenţia că manifestaţiile antiguvernamentale de la Londra au fost provocate şi întreţinute de Facebook şi alte surate ce-şi zic, pompos, reţele de socializare. Cu răbdare, cu zâmbete şi cu foarte multă muncă, dar mai ales cu credinţă sunt şanse ca şi în Gorjul plin de biserici ale mai multor culte, de lăcaşe de rugăciune şi mănăstiri ortodoxe se pot găsi oaze de linişte. Cu locurile de muncă este, deocamdată, mai greu. Dar nu mai greu decât în alte judeţe ale României. Şi mâine este o zi. S-o începem cu zâmbetul pe buze, cu fapte constructive şi, mai ales, cu iubire de aproapele nostru.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here