Vocaţia sărăciei

286
Nu-mi aduc aminte ca vreun partid aflat la putere, poate cu excepţia guvernului Nicolae Văcăroiu, să-şi fi propus stoparea sărăciei. Ori, cumva, să dea cu tifla doleanţelor Occidentului, aşa cum a făcut-o fostul preşedinte al Poloniei, Lech Kaczinski, bărbatul de stat adevărat ce s-a bătut ba cu NATO, la summit-ul de la Bucureşti, şi nu s-a lăsat până n-a câştigat pentru ţara sa poziţia pe care şi-a dorit-o.

La fel cum iar nu găsesc în memoria mea un lider de partid sau de Cotroceni (deşi, în ultimii ani, chestia asta la noi este tot una!) care se fi făcut luntre şi punte până spre a stopa hemoragia disponibilizărilor. Fie ele disponibilizări din armată, din hai să-i spunem poliţie, deşi este condusă încă de cadre din fosta miliţie, din firimiturile de industrie care-a mai rămas, din minerit ori energetică. De aproape doi anişori, cam după guvernarea hibridă tăriceano-pesedistă şi mai abitir cu cea boccie portocalie cu iz roşu, ca la prostănaci, iar acum continuă cu şi mai boccia anomalie pedelisto-udemeristo-independentă, dar dependentă de ciolan se dau afară din mineritul şi energetica gorjeană într-o veselie! Taman acum şi-au găsit sub-liderii condeşti, nu mai puţin de 300 indivizi ce trăiesc bine, cum le-a cerut-o în primul mandat confiscat de vaporean, pe spinarea truditorilor care-ar munci dac-ar avea unde şi n-ar fi făcut sărbătorile pe sponci. Cu gândul să drămuiască fiecare leuţ din leafa lor afectată de şomajul tehnic impus de ‘oţul Videan, ăl mai ortoman. Adică de mai marele Economiei pe ducă a săracei Românii portocalii.

Nea Mărin, aducătorul de voturi la partidul-stat fu reales la al nu ştiu câtălea congres, cu participarea extraordinară a peste 300 de electori aşa-zişi lideri de sindicat din sectoarele pe cale de dispariţie prin disponibilizări, pe bandă rulantă, din mineritul şi energetica întregii ţări boite în portocaliu. La cei peste 15 ani de „bogată şi rodnică” activitate sindicală numai ca lider, fiind la cârma Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia la cel de-al patrulea mandat, realesul a dat de băut. De unde să ştie badea Gheorghe minerul sau energeticianul gorjean că votul reprezentanţilor fu dat Condescului, reales sâmbătă la Herculane în fruntea Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO) şi a Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME). Cu toate că alegerile pentru cârmaciul FNME erau programate sâmbătă, iar cele de la USMO duminică. Totuşi, bi-liderul Condescu Marinel, nu Marinar, se bucură de desemnarea Sa de către lideraşii croiţi după chipul şi asemănarea Lui în fruntea conducerilor celor două surogate sindicale nu pe degeaba, ci pe bază de chiolhan. O mână sindicală spală pe alta şi amândouă obrazul portocaliu! Cum s-ar spune, Guvernul bobocului de Boc să trăiască, numai noi, lideraşii de sindicat să nu murim! Iar dacă putem să chefuim. La Săcelu, unde SNLO are o bază de tratament şi hotel propriu, nu se cădea. De ce să nu intre banii sindicaliştilor minieri şi energeticieni încă nedisponibilizaţi în contul patronilor hotelurilor Diana şi Roman, din Herculane. Şi apoi, la Săcelu era chiar în bătaia puştii jurnaliştilor din Gorj. În plus, directorul general de la Săcelu, Nicolae Rotaru, instalat chiar de Adriean Videanu personal, ar fi putut ciripi la presari câte ceva, ca să tacă în ceea ce-l priveşte. Nu de alta, dar Rotaru este un fost disponibilizat din SNLO şi conform unei decizii comune semnată de directorul general SNLO, portocaliul inginer Daniel Burlan, şi de ultra-portocaliul Marin Condescu nu mai are voie să fie reangajat în structurile aparţinătoare SNLO!
Vin vremuri grele peste ţară, fraţilor panduri. Iată de ce PDL, prin Marinică zis Condescu, a mai cucerit două redute. Nu-i ajungeau guvernul, serviciile secrete, Parlamentul şi mai toate direcţiile din judeţele României portocalii. Asta-i pohta ce-a pohtit bobocul de Boc!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here