Viitor incert, oameni la două capete!

293

foto predo 2Am fi dorit ca, acum, la sfârşit de an, să tragem linie şi să adunăm. Vorba aceea, cele bune să se adune, cele rele să se spele. Numai că, din păcate, alea bune cam lipsesc. Şi nici perspectiva nu-i deloc promiţătoare. La guvernare au rămas aceiaşi portocalii şi slugile lor interesate, iar opoziţia se zbate cam fără folos. Nu fără rost. Căci rostul opoziţiei acesta este: să critice şi iar să critice. Până dărâmă. Dar va dărâma?

Dacă ne-am lua după sondaje, în 2012 USL va câştiga alegerile. Dar cine ne garantează că alegerile parlamentare se vor ţine cu adevărat în anul de criză care urmează. O criză neacceptată de portocaliii de la guvernare şi ciracii lor. Ei văd, precum înainte de 89, numai realizări. Cea mai mare criză e pe la noi de vreo 22 de ani încoace. Şi se numeşte criza de caracter. Sau de caractere. Se pleacă de la un partid la altul de parcă ar fi o veşnică transhumanţă. Totul într-o veselie. Trădări şi trădători au fost şi vor mai fi. Inclusiv în Gorj. Ajunge ditamai parlamentarul sau alesul local într-o demnitate publică, fiind ales pe lista unui partid, şi te trezeşti cu el că sare în barca altui partid. Cei mai mulţi au plecat de pe la mai multe partide şi, la început, au format grupuri parlamentare ale independenţilor. Apoi, cică şi-au făcut un program şi vor progresul României. Cu adevărat, cine nu l-ar vrea. Dar cum să ai încredere în UNPR, un partiduleţ de strânsură, ca să nu zic scursură. Cu oameni care, pe la începuturi, au semnalizat stânga şi au tulit-o la dreapta. Ca să păcălească lumea, ce şi-au zis ei, constituiţi ca partid în contra legilor ţării şi chiar ale Constituţiei. Cică ar fi de centru-stânga. Prin ce? Prin promisiuni şi prin pomeni electorale. De care, evident, fiind la guvernare, sunt capabili. Doar atâta! Pe la Bucureşti, pe acolo pe unde-au tulit-o mai mulţi din partidele care i-au făcut parlamentari – pe listele PSD şi PNL majoritatea – s-a răspândit şi o vorbă. Cică nu eşti bun de UNPR decât dacă ai dosar la DNA, ai niscaiva condamnări cu suspendare ori chiar ai colaborat cu fosta securitate. De prin Gorj nici nu-i nevoie să dăm nume, întrucât sunt mulţi şi se cam ştiu. Insistenţele şi tupeul sunt calităţile lor de bază. Pe la Bucureşti, primarul sectorului 2 al capitalei s-a dat cu UNPR-ul. Mă rog, era vechi primar PSD, avusese de-a face şi cu omul de afaceri Puiu Popovici, arestatul făcut scăpat de preşedintele Traian Băsescu, care-a construit o piaţă – Piaţa Obor, în parteneriat public-privat. Alţi doi – generalul Gabriel Oprea şi generalul Anghel Iordănescu au fost avansaţi de acelaşi tătic. Uitasem, de avansat la gradul de general l-a avansat acelaşi preşedinte-jucător şi pe Col.ing.(r) Neculai Onţanu, primarul de sector 2 ajuns secretar general al UNPR. Pe la Gorj, doar deputatul Dan Ilie Morega s-a văzut instalat preşedinte al organizaţiei judeţene UNPR. Are motivele domniei sale să-şi aleagă viitorul politic. Îi mai aşteaptă şi pe Ionel Manţog şi, trag ei uneperiştii nădejde, chiar pe însuşi preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu. Am dat numai nişte simple cazuri. Să fie simplă ori simple coincidenţe?

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here