Victimele legii (ne)Sănătăţii – cetăţenii!

199

foto predo 2De ani de zile, sistemul asistenţei sanitare este subfinanţat. Legea pensiilor a mai dat o lovitură persoanelor cu handicap. Periodic, cu toate neregulile constatate în activitatea prost gestionată de coruptul Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate, nu există bani. (Iar lista medicamentelor compensate se tot subţiază!).

Lucian Duţă este un individ instalat în funcţie de PDL şi dijmuieşte banii plătiţi de angajatori, de angajaţi şi, de vreo câţiva ani, chiar şi de pensionari – 5,5% după bunul său plac. Starea spitalelor e sub orice critică. Practic jalnică. Medicii sunt prost plătiţi şi pleacă în străinătate. De săracele asistente medicale şi infirmiere ce să mai vorbim. La toate astea, guvernările PreşBăsescu-Boc sunt nu insensibile, ci de-a dreptul cinice. De parcă ar fi semnat un pact cu Diavolul ori cu oculta mondială şi vor, cu orice preţ, reducerea populaţiei României. Căreia nu-i asigură nici măcar o minimă asistenţă medicală. Pe vrea când se credea prim ministru, preşedintele PDL – Emil Boc afirma cu seninătate şi cinism: „Mulţi dintre pensionari vor dispărea pe cale naturală”. O spune cu oarecare bucurie în glas, deşi vorbea despre moartea cetăţenilor. Cu toate că în Constituţie scrie altceva în legătură cu „asigurarea unui trai decent”. Am, în faţă diverse certificate de încadrare în grad de handicap ale cetăţeanului Nicolae C. Totir, din localitatea Cătunele. Nici nu-şi mai are rostul să le înşiruim pe toate, mai ales că, la fel, în toate se specifică gradul de handicap ACCENTUAT. Omul s-a tot internat prin Spitalele din Târgu Jiu, s-a prezentat pe la diverse comisii, s-a adresat preşedintelui României, de unde a fost plimbat şi dus cu preşul. Culmea este că la rubrica „Data dobândirii handicapului” se scrie negru pe alb: „CONGENITAL, COPILĂRIE”, el este trecut la un grad de handicap mai mic şi chemat pe la comisii din şase în şase luni. Ca revizuibil. Ce RUŞINEEE! Semnează: Dr. Boeriu Marius-Constantin, Psih. Stanciu Eleonora, Ursăţeanu Corina şi As. Social: Scrieciu Mihai-Gheorghe. Pe 31.05.2012 este chemat din nou. Păi dacă handicapul e din copilărie şi congenital cum s-ar mai putea face bine săracul Totir? Un alt caz strigător la ceruri este acela al lui Nicolae Rovenţa, din Peştişani. Până anul trecut, avea gradul de handicap ACCENTUAT, fiind după o operaţie pe cord deschis şi un cumplit accident cerebral. În urma căruia este paralizat complet pe partea dreaptă. Nu i se dă drept de îngrijitor şi e trambalat anual la Târgu Jiu. Trambalare care îl costă. Cu toate acestea, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap l-a trecut, prin Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 1616-09.02.2011 la „Cod boală 105, cod handicap 2. Chiar dacă mai înainte avusese gradul de handicap 1! La nivelul ţării, desigur, numărul celor furaţi de actuala Lege a (ne)Sănătăţii sunt numeroase. Iar guvernanţii şi însuşi preşedintele Traian Băsescu – fiind cunoscută demisia şi disputa cu secretarul de stat de la acea vreme dr. Raed Arafat – reprezintă interesele altora. Ale Satanei. Că ale cetăţenilor în nici un caz!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here