În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei); Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40; Ev. Ioan 1, 43-51 (Chemarea lui Filip şi a lui Natanael); glas 1, voscr. 9, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii aminteşte de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane, deci, avem o zi sfântă dedicată biruinței Ortodoxiei, în amintirea sinodului din 843 de la Constantinopol, cand împăraţi precum Leon al III-lea Isaurul (717-741) și fiul său Constantin al V-lea Copronimul (741-775), au dus o luptă aprigă împotriva icoanelor. Aceștia au dispus înlăturarea icoanelor din Biserici și din casele credincioșilor. În felul acesta, o serie de lucrări de mare valoare istorică și artistică au fost adunate și date pradă focului şi mulți ierarhi, călugări, preoți și credincioși, care mărturiseau dreapta cinstire a sfintelor icoane, au fost mutilați, exilați și chiar uciși. Totodată, multe mănăstiri au fost incendiate, dărâmate sau transformate în cazărmi, iar, pictura și mozaicurile au fost distruse sau acoperite cu tencuială. Spre exemplu de tristă amintire, în timpul lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780), mulți demnitari care cinsteau icoanele au fost destituiți, maltratați sau trimiși la mănăstiri și călugăriți forța, inclusiv împărăteasa Irina a fost exilată fiindcă cinstea icoanele și era de partea celor care apărau cultul icoanelor.
,,Înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul a fost adevărată, și nu închipuită, aducându-ne și nouă un folos”!
În anul 780, după moartea lui Leon al IV-lea, împărăteasa Irina a devenit regentă a fiului ei minor, Constantin al VI-lea (780-797), iar, prin grija ei a fost organizat, sub președinția Patriarhului Tarasie al Constantinopolului, cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, în Biserica «Sfânta Sofia» din localitatea Niceea, în anul 787, și a fost restabilit cultul cinstirii icoanelor. La acest sinod au participat 343 de episcopi, la care s-au adăugat reprezentanți de seamă din rândul călugărilor și al preoților de mir, prilej cu care a fost formulată următoarea învățătură de credință: „Păzim neschimbate toate tradițiile bisericești scrise sau nescrise încredințate nouă, în care se află și întipărirea iconică prin zugrăvire, care este în acord cu istoria propovăduirii evanghelice, spre încredințarea faptului că înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul a fost adevărată, și nu închipuită, aducându-ne și nouă un folos asemănător. […] Astfel stând lucrurile, mergând pe calea împărătească și urmând învățăturii de Dumnezeu insuflate a Sfinților noștri Părinți, precum și Tradiției Bisericii sobornicești, deoarece recunoaștem că aceasta este a Sfântului Duh, Care sălășluiește în ea, hotărâm cu toată exactitatea și grija ca, asemenea modelului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa să fie înălțate cinstitele și sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase și pe veșminte, pe ziduri și pe lemn, în case și lângă drumuri; [și anume] icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstiților îngeri și a tuturor sfinților și cuvioșilor bărbați. Căci cu cât mai des vor fi văzuți aceștia prin reprezentarea iconică, cu atât mai mult cei care privesc la acestea vor fi ridicați să-și amintească și să dorească prototipurile și să le dea sărutare și cinstita venerare. Nu însă adevărata adorare, care, după credința noastră, se cuvine numai dumnezeieștii firi, ci ca aceea adusă chipului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii și celorlalte obiecte de cult sfinte; pentru cinstirea lor se vor aduce tămâieri și se vor aprinde lumini, după binecinstitorul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată] icoanei trece la prototip, iar cel care se închină icoanei se închină ipostasului zugrăvit în ea”! După această biruință, după o vreme, liniștea Bisericii a fost tulburată din nou, când Împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), deși a depus jurământ în fața Patriarhului că va respecta hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic, s-a dovedit a fi un iconomah, adică, un nou prigonitor al icoanelor, fiindcă multe icoane şi sfinte cruci au fost adunate și arse, iar sfintele moaște distruse. Ca urmare, Patriarhul Nichifor al Constantinopolului (806-815), autorul a două tratate împotriva iconoclaștilor, împreună cu episcopii, stareții și monahii apărători ai icoanelor, între care și Sfântul Teodor Studitul, au fost înlăturați, unii dintre ei fiind maltratați și uciși. Ca un argument de necontestat, Sfântul Teodor Studitul, starețul Mănăstirii «Studion», precizează că cinstirea icoanei lui Hristos se îndreaptă către Persoana lui Hristos: „Icoana lui Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferența de substanță, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea și închinarea ei este o închinare la Hristos, întrucât nu este închinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos, Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au și o singură închinare”, a precizat sfântul, deoarece Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit pentru sufletul nostru, Icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu!
„Icoana Lui Hristos nu este altceva decât Hristos”!
Ca o concluzie, să spunem că sfintele icoane pictate în bisericile noastre au reprezentat o veritabilă «biblie a neștiutorului de carte», cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, fiindcă ele au un rol important în sporirea evlaviei creștine. De fapt, icoana este un mijloc de a înțelege mai bine lucrarea de mântuire adusă de Mântuitorul Iisus Hristos şi nu putem greşi atunci când ne închinăm la icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pământ în trup și a locuit printre oameni, Dumnezeul înomenit Care a luat, din pricina bunătății Lui nespuse, firea, materialitatea, forma și culoarea trupului omenesc! Creștinii ortodicşi au cinstit icoanele care reprezintă praznice împărătești, pe Maica Domnului și icoanele ce înfățișează chipurile sfinților, iar, când sunt la Sfintele Liturghii, la slujbele și ierurgiile ce se oficiază în bisericile noastre, credincioșii sporesc în evlavie, datorită prezenței duhovnicești a sfinților pictați în sfintele icoane. Tocmai de aceea, catapeteasma, ca suport cu icoane deosebite, care simbolizează Împărăția cerurilor, îl ajută pe credincios ca să intre în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, iar, sufletul fiecăruia se luminează văzând lumina prezenței lui Hristos, aşa cum inima se bucură, deoarece credinciosului ortodox continuă acasă, unde, în fața icoanelor de pe peretele dinspre răsărit, acesta săvârșește rugăciunea în taină! De multe ori, icoana poate fi un frumos și ales dar oferit apropiaților noștri: rude, prieteni, colegi sau cunoscuți, cu prilejul diferitelor momente ale vieții lor, dintre care amintim ziua de naștere sau ziua onomastică, iar, dăruind Sfinte Icoane, săvârșim fapte bineplăcute lui Dumnezeu. La fel este şi milostenia față de cei aflați în nevoi, suferinzi sau bolnavi, care nu mai au pe nimeni, iar, prin sprijinirea bisericilor de enorie sau a mănăstirilor, asemenea ctitorilor, domnitori credincioși sau boieri din trecutul Bisericii noastre strămoșești, săvârșim fapte ce se înscriu în Cartea Vieții duhovniceşti, ca o lumină a sufletului nostru în viața cea veșnică. Sfântul Vasile cel Mare, făcând referire la actele de milostenie, afirmă că acestea rămân socotite înaintea Tronului Preasfintei Treimi, iar, acela care dă din puținul lui celui sărac se îmbogățește duhovnicește: „Ai dat celui flămând; dar ce ai dat rămâne tot al tău și ți se întoarce cu adaos”, arată Înaltul Ierarh şi sfânt desăvârşit! Deci, să ne străduim, fiecare dintre noi, să contribuim la întărirea credinţei dreptmăritoare, ținând seama de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Orice ar cere de la Dumnezeu cei ce fac milostenie, îndată primesc darul cererii. Atâta cinste și îndrăznire are milostenia către Dumnezeu, că nu numai păcatele celui milostiv le spală, ci încă și moartea o alungă și se adeverește că milostenia le stăpânește pe toate și biruiește moartea”. Deci, să folosim timpul Postului Sfintelor Paști pentru a spori în rugăciune și în fapte bune, ca să ne bucurăm duhovnicește de Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit Icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu!
SĂ-L URMĂM PE DOMNUL IISUS HRISTOS PE CALEA ÎNVIERII!
Profesor Vasile GOGONEA
