În Duminica a 20-a după Rusalii; Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16 (Învierea fiului văduvei din Nain); glas 6, voscr.4, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii cuprinde o preînchipuire a învierii duhovniceşti, iar, pilda ne relatează că într-un orăşel mic, Nain, era dus spre înmormântare singurului fìu al unei văduve nefericite. În acel moment, Domnului Iisus Hristos I S-a făcut milă de ea, i-a oprit pe cei care purtau sicriul şi a spus: ,,Tinere, ţie-ţi spun scoală-te”! Şi s-a sculat mortul şi s-a ridicat, privind cu uimire împrejur! Noi credem din toată inima în faptul că, numai cu ajutorul numelui Domnului nostru Iisus Hristos, putem face totul, că toate sunt în puterea Lui, totul este posibil, totul e realizabil. Aşadar nimeni dintre noi să nu se îndoiască despre veridicitatea acestor învieri minunate! Deci, înconjurat de ucenici şi de o mare mulţime, Domnul Se îndrepta probabil spre Ierusalim şi venea dinspre Capernaum. Se spune că Iisus lăsase Nazaretul în dreapta, în stânga avea Marea Galileii, când a ajuns până în dreptul Muntelui Taborului. Deci, l-a lăsat şi pe acesta în dreapta şi, la poalele muntelui, tocmai era gata să intre într-o cetate, într-un sat, desigur, care se numea Nain. E o întâmplare simplă pe care o istoriseşte Evanghelistul Luca în câteva versete, lăsând cumva pe seama noastră şi pe seama Bisericii comentariile despre spusele şi faptele lui Iisus, pentru Care dragostea şi compătimirea pentru omul cel căzut, Îl îndeamna spre aceasta să facă minunea, pentru că Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul prin care crucea Sa capătă sens!
Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: ,,Nu plânge”!
Aşadar, în Duminca a 20-a după Rusalii, mai aflăm că Nain înseamnă «fericire», în ebraică, iar, dinaintea porților acestui oraș al fericirii, care simbolizează Cerul, două alaiuri, două mulțimi se întâlnesc, amândouă având în frunte un tânăr: alaiul lui Hristos și cel al unui tânăr mort, iar, aceste două «procesiuni» merg în direcții opuse, una către viață, iar cealaltă către moarte. Domnul Iisus Hristos, care este un tânăr în puterea vârstei, călăuzește pe cei care vor să-L urmeze, ucenicii Săi și mulțimea celor care au auzit «Predica de pe munte» către fericirea veșnică, raiul care se deschide din nou omului, deci, Împărăția lui Dumnezeu. Aşadar, este un alai care urcă, pentru că Nain se află pe coasta unui munte, iar, celălalt alai este un cortegiu mortuar, care se îndepărtează de fericire şi este condus de un tânăr mort, urmat de mama sa, o văduvă în lacrimi, și de o mulțime îndoliată. Dacă privim cu atenţie, acest alai întoarce spatele fericirii, pentru că Nainul nu are decât o poartă, ca și Împărăția lui Dumnezeu și merge cu pas sigur către moarte. El simbolizează omenirea decăzută, care a fost alungată din Rai. În cele din urmă, întâlnirea dintre cele două alaiuri este una emoționantă, iar, aici, simbolul este în deplină armonie cu adevărul realităţii istorice, mai ales că acest eveniment este istoric! Da, Iisus Hristos îl va învia cu adevărat pe tânăr, iar, toţi cei prezenți au un nume și au existat cu adevărat, dar, în același timp, această scenă reprezintă simbolic însăşi căderea omului și ridicarea lui de către Iisus Hristos. Deci, Domnul Iisus, Se milostivește de femeia văduvă şi lacrimile ei Îi ating inima. Apoi, Domnul o mângâie pe văduvă şi îi spune: ,,Nu mai plânge!”. Cu toţi, acum, vedem zorii unei înnoiri şi simțim că se arată lumina nădejdii, mai ales că primul cuvânt al lui Hristos este mereu mângâietor, liniștitor și ajutător, în orice împrejurare! Am putea spune că cele două alaiuri ar fi trebuit să treacă unul pe lângă altul fără să se oprească, dar, de fapt, are cu adevărat loc o întâlnire, iar, Mâna Lui Dumnezeu care a zidit toate atinge moartea spre a o schimba în viață! Deci, Iisus Hristos schimbă cursul fără întoarcere al istoriei şi opreşte coborârea amețitoare a omenirii, pentru că Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul prin care crucea Sa capătă sens!
Şi a zis: ,,Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”!
Aşadar, până în această Dumnică a a 20-a după Rusalii, Domnul Iisus Hristos nu a înviat nici un mort, aşa că lumea nu avea o imagine completă a puterii Lui şi trebuia, deci, ca să arate lumii, nu doar că vindecă bolnavi, ci poate învia şi morţi, că nu are putere doar asupra celor vii, ci şi asupra celor morţi şi a considerat că acum a venit clipa potrivită pentru a arăta lumii puterea Sa. Şi Hristos S-a apropiat de cel mort, iar, cei care-l duceau pe cel mort s-au oprit, iar, Hristos l-a atins pe tânărul mort şi, fără să Se roage, fără să ceară ajutor de Sus, pentru că El Însuşi era Dumnezeu şi nu avea nevoie de ajutor divin, a vorbit mortului, aşa cum şi noi vorbim cu oamenii vii. Şi, ca să nu creadă nimeni că vorbeşte cu altcineva, i-a spus: ,,Tinere, ţie îţi spun: Scoală-te”! (Luca 7,14), şi a înviat mortul şi a început să vorbească. Atunci, l-a luat de mână şi l-a dat mamei sale (Luca 7,15). Domnul Iisus, nu l-a lăsat să meargă singur la mama lui şi nici nu a spus altora să-l ducă, aşa cum a făcut în alte situaţii, iar, Iisus Hristos, ţinându-l de mână pe fiul înviat şi predându-l mamei sale văduve, denotă faptul că Domnul e plin de milostenie, transmiţând, în paralel cu această mişcare a Sa, şi mesajul plin de nădejde: „Eu sunt Domnul viilor şi al morţilor. Credeţi în Mine”! Într-adevăr este surprinzător ca cineva să învie un mort şi, în situaţia noastră, unicul fiu al văduvei din Nain. Mai surprinzător este că mortul nu a înviat încet-încet, aşa cum şi-ar reveni cineva care ar fi fost în comă, ci a înviat dintr-odată, la fel cum tot repede şi-a revenit la ritmul firesc al vieţii. Deci, tânărul s-a ridicat şi a început să vorbească (Luca 7, 15). Şi frică i-a cuprins pe toţi şi îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: Mare profet s-a ridicat între noi şi Dumnezeu Şi-a cercetat poporul! (Luca 7,16). În final, desigur, ne putem problematiza, de ce Hristos, din proprie iniţiativă, l-a înviat numai pe acest fiu al acestei văduve, şi nu a înviat mulţi alţi copii care s-a întâmplat să moară în zilele Sale? Răspunsul pare verosimil: Hristos nu a venit pe pământ pentru a învia trupurile cele moarte, ci pentru a învia, cu predica Sa mântuitoare, sufletele celor morţi! Domnului, pe cât de uşor îi era să învie trupuri moarte, pe atât de greu îi era să învie sufletele cele moarte, deoarece sufletul mort trebuie singur să ia iniţiativa, să facă primul pas spre înviere, ceea ce e un lucru foarte greu, pentru că e vorba de suflete cu adevărat moarte. De aceea, cel mai mare lucru pe pământ este învierea unui suflet mort prin pocăinţă şi nu învierea unui trup mort, care poate fi făcută cu atâta uşurinţă de Atotputernicul Dumnezeu! În concluzie, Domnul Iisus Hristos, nu a venit pe pământ ca să-Şi arate puterile Sale de a face minuni, ci a venit pentru a lucra la învierea, la mântuirea lumii, iar minunile pe care le-a făcut au avut tocmai acest scop: de a întări predica Sa, pentru ca oamenii să creadă în El ca în Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, şi nu doar ca într-un făcător de minuni! Iisus Hristos, prin Învierea Sa, a biruit moartea pentru noi, şi, chiar dacă în ciuda acestui fapt, moartea continuă să existe, iar, oamenii mor şi după învierea lui Hristos la fel cum mureau şi înainte. De aceea, Dumnezeu nu i-a făcut omului doar un trup stricăcios, ci l-a făcut să şi putrezească după moarte, să miroasă insuportabil, să scoată viermi, să se dezintegreze, conducându-l în acest fel pe omul trufaş la smerenie. De aceea Domnul, deşi a biruit moartea, permite să mai existe moarte, până în ziua celei de-a Doua Veniri a Sa, pentru că Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, pentru a arăta puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul prin care crucea Sa capătă sens!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
