Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu înseamnă Lumina care vine din Slava Preasfintei Treimi şi este harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel necreat și veșnic prezent în viaţa oamenilor!

620

În Duminica a doua din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama); Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; al Ierarhului: Evrei 7, 26-28; 8, 1-2; Ev- Marcu 2, 1-12 (Vindecarea paraliticului din Capernaum); a Ierarhului: Ioan 10, 9-16 (Iisus – Păstorul cel bun); glas 2, voscr. 10, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii aminteşte de Sfȃntului Grigorie Palama, pe care îl pomenim în Duminica a doua din Post, încă din anul 1369, când a fost canonizat, un sfȃnt şi mare teolog care a scris și a vorbit despre Lumina Lui Dumnezeu, fiind numit chiar un dascăl al isihasmului ortodox, poate unul dintre cei mai mari dascăli teologi al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în secolul al XIV – lea (1296- 1359). Se cunoaşte faptul că după mulți ani de nevoință, în Mănăstirea «Vatopedi» din Muntele Athos, a fost chemat la slujirea arhierească în scaunul arhiepiscopal al Tesalonicului, pentru a ne învăţa că sfinții pot pregusta și vedea duhovnicește încă din viața pământească Slava sau Lumina Împărăției Cerurilor sau Lumina necreată, taborică, pentru că aureola care ne înalţă este credința prin care dobândim lumina și viața veșnică, aceea care vine şi din interiorul sufletului rugător unit cu Dumnezeu, din slava Preasfintei Treimi. Cei ce se roagă, postesc, mărturisesc dreapta credință, cei ce-și plâng păcatele și se spovedesc, cei ce se împărtășesc cu Sfintele Taine se luminează cu lumina aceasta despre care vorbește Sfântul Grigorie Palama, pentru că în Sfântul şi Marele Post adunăm multă lumină în suflet din lumina Sfintei Scripturi și ale Sfintelor Taine, din lumina faptelor bune pe care le săvârșim. Poate că nu întâmplător, Sfântul ierarh s-a ocupat în principal cu problema posibilităţii omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu și de a se împărtăşi de Dumnezeu, iar, viaţa, gândirea şi scrierile sale stau la baza întregii spiritualităţi creştine, amintindu-ni-l ca pe un propovăduitor al harului, al Teologiei şi vestitor al Luminii necreate, mai ale că Preaînaltul Dumnezeu înseamnă Lumina care vine din Slava Preasfintei Treimi şi este harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel necreat și veșnic prezent în viaţa oamenilor!

SCOPUL VIEŢII OMULUI ESTE ÎNDUMNEZEIREA REALIZATĂ PRIN HARUL DUHULUI SFÂNT!
Aşadar, teologia Sfântului Ier. Grigorie Palama este centrată pe argumentarea capacităţii omului de a se uni cu Dumnezeu Cel necreat, prin energiile şi prin lucrările dumnezeieşti, fiindcă această sfântă comuniune este reală, deoarece energiile divine sunt necreate, izvorând din Dumnezeu, deci, ele sunt dumnezeieşti şi îndumnezeitoare. Într-un cuvânt, Sf. Grigorie Palama a sintetizat gândirea patristică într-o teologie a Slavei Lui Dumnezeu, pentru a susţine deosebirea tradiţională dintre Ființa Dumnezeiască absolut transcendentă şi harul necreat, energiile sau manifestările dumnezeieşti, imanente şi îndumnezeitoare, de care omul se poate împărtăși cu prisosinţă! Astfel, învăţătura Sf. Grigorie Palama evidenţiază faptul că lumina harului divin este necreată, fiind energie dumnezeiască, iar cei îndumnezeiţi văd această lumină, şi nu numai că o văd, ci se văd pe ei înşişi scăldaţi în ea, pentru a vedea în Slava lui Dumnezeu, însăşi strălucirea Lui, lumina taborică, a Învierii lui Hristos şi a Cincizecimii. Pe de altă parte, întreaga operă teologică a Sf. Grigorie Palama constituie o apărare a vederii nemijlocite a Lui Dumnezeu, iar distincţia între fiinţă şi energie este un veritabil «postulat teologic» ce se impune, dacă vrem să menţinem caracterul real, nu doar metaforic şi oarecum formal al îndumnezeirii noastre! Sfântul Grigorie Palama dezvăluie faptul că SCOPUL VIEŢII OMULUI ESTE ÎNDUMNEZEIREA REALIZATĂ PRIN HARUL DUHULUI SFÂNT, prin unirea reală cu Dumnezeu, săvârşită în Biserică, fapt posibil numai prin întruparea Domnului şi prin smerenia Sfintei Fecioare Maria, care a asumat liber negrăita naștere a Mântuitorului Iisus Hristos! Pentru Sf. Ierarh Grigorie Palama, VEDEREA LUI DUMNEZEU ESTE INSEPARABILĂ DE ÎNDUMNEZEIRE, constituind unul dintre aspectele ei definitorii! În fine, Sfântul Grigorie Palama a fost un mare apărător al adevărului creştin potrivit căruia, în Iisus Hristos este posibilă unirea omului cu Dumnezeu şi îndumnezeirea lui prin har, fiindcă această învăţătură o păstrau cu sfinţenie şi monahii isihaşti din Athos, care afirmau că, prin izbăvirea de patimi şi prin rugăciune curată, omul poate vedea Slava lui Dumnezeu încă de pe pământ, printr-o tainică şi suprafirească unire cu El! Despre opera Sf. Grigorie Palama se poate spune că reprezintă o sinteză a tradiţiei Bisericii şi a teologiei patristice de până la el, fiind, în acelaşi timp, şi formularea dezvoltată a acesteia, prin scrierile de teologie şi de apologetică, prin operele de spiritualitate și omiliile care ne arată că Dumnezeu înseamnă Lumina care vine din Slava Preasfintei Treimi şi este harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel necreat și veșnic prezent în viaţa oamenilor!

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, Îşi dă viaţa pentru oi”!
În Duminica a doua din Postul Mare, numită și Duminica Sfântului Ierarh Grigorie Palama,la Sfânta Evanghelie avem şi minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, de către Mântuitorul Iisus HRISTOS, vindecare consemnată de către Evangheliștii sinoptici Matei, Marcu și Luca şi având ca erou principal un consătean de-al Mântuitorului. Astfel, e vorba despre patru prieteni cu suflet binevoitor şi care erau apropiaţi de acest paralizat, care nu era singur în lupta cu suferința. Ei îl purtau pe umerii lor până pe acoperișul rabatabil a casei unde era Mântuitorul. După cum se deduce, cauza slăbănogirii paraliticului erau păcatele, de aceea, leacul vindecării este credința celor care îl purtau cu patul de suferinţă! Această minune a săvârșit-o Mântuitorul pentru a ne arăta ca El este nu numai Om, ci și Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, iar, puterea de a ierta păcatele este putere vindecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos îl vindecă mai întâi sufletește pe acest paralitic de păcatele sale, iar, apoi îi spune: „Ia-ți patul tău și mergi la casa ta!” (Marcu 2; 11), vindecându-l și trupește, după cum ne spun Sfinţii Evanghelişti. Mai ales că Sf. Evanghelist Marcu ne arată legătura cauzală dintre păcat și boală, fiindcă unele boli sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a ne feri de păcate și pentru a ne pune nădejdea în El. Uneori boala cuiva este o «pedagogie» dumnezeiască în viața oamenilor din societate, şi, chiar dacă nu ştim ce păcate a săvârşit slăbănogul, constatăm că Mântuitorul este vindecătorul desăvârșit care nu divulgă păcatele ascunse ale omului! Prin urmare, constatăm că Domnul Iisus Hristos vindecă și tace, dar nu judecă! În final, să amintim că plasată sub auspicii multiple, Duminica aceasta, ce marchează deopotrivă împlinirea a două săptămâni de post și care este dedicată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, beneficiază şi de relatarea evanghelică ce vine să-L prezinte pe Mântuitorul Hristos într-o ipostază deosebită, adesea regăsită prea puţin în resorturile inimilor noastre! Ca atare, sintagma de «Păstor» are puternice reverberații în mentalul colectiv și de multe ori este asociată apodictic, de o complexă reprezentare la nivelul imaginarului social. Imaginea pe care Domnul Iisus Hristos o propune are un puternic impact emoțional, deoarece Păstorul intră în staul, dar, nu pe oriunde, ci pe ușă. De aceea, calitatea Sa divină este recunoscută de toţi ceilalți, care-I deschid uşa, dar și de către animăluțele care, fericite, îl urmează, recunoscându-I glasul mângâietor! Deci, când ajungem să înţelegem că Iisus Hristos este Păstorul cel bun, înţelegem că Îi pasă de toți, dar, mai ales de copii, când spune: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, Îşi dă viaţa pentru oi”, pentru că din veşnicie şi pentru adânca veşnicie, Dumnezeu înseamnă Lumina care vine din Slava Preasfintei Treimi şi este harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel necreat și veșnic prezent în viaţa oamenilor!
SĂ-L URMĂM PE DOMNUL IISUS HRISTOS PE CALEA ÎNVIERII!
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here