„Frumuseţile şi durerile unei vieţi ” este volumul de debut al poetului gorjean Vasile Certezanu ce însumează o serie de creaţii în versuri ale acestuia. Poeziile sunt grupate pe cinci capitole cu tematică diferită : „Pastorale”, „Din adâncul sufletului”, „Fărâme de dragoste”, Gânduri răzleţe” şi Amar de ţară” . Din toate acestea m-am de-cis ca să mă opresc mai mult asupra capitolului întâi cu titlul „Pastorale” ce tratează lumea satului românesc în care autorul cărţii s-a născut, oamenii şi valorile acestui sat. Sunt evocate aici muncile câmpului (cositul) şi culesul viei, tradiţii şi obiceiuri pre-cum Nedeile şi Piţărăii sau Colindeţii, mâncăruri tradiţionale (tocanul), cobiliţa, lău-tarii, etc. Din acest punct de vedere cât şi prin scrierea textelor în graiul specific gorje-nesc (de altfel, la sfâşitul cărţii există şi un mic dicţionar de termeni specifici, un „le-xicon” cum îl numeşte autorul; „cotăriţă”, „ştiubei”, „vineaţă”, etc. fiind astfel de exemple), volumul „Frumuseţile şi durerile unei vieţi ” poate constitui un valoros do-cument. Iar autorului său i s-ar putea oferi astfel titulatura de „tezaur folcloric local”. Dacă se are în vedere şi mesajul moralizator al textelor poetice, cartea lui Vasile Certezanu poate fi considerată şi un sensibil testament literar al autorului pentru noile generaţii.
O serie de fotografii personale sau preluate de pe internet întregesc fericit me-sajul transmis cititorului prin această cuprinzătoare carte dovedind că receptarea cât mai bună a acestui mesaj este esenţială pentru Vasile Certezanu. De altfel, în pream-bulul cărţii, la pagina 4, autorul mărturiseşte: „V-am împărtăşit cu drag trăirile mele prin poezii încărcate de emoţie şi de taină pe care sper să le primiţi în inima dumnea-voastră”.
Cert este că, în volumul de versuri „Frumuseţile şi durerile unei vieţi „, Vasile Certezanu se dăruieşte pe sine însuşi pe mai multe planuri, fiecare poezie dezvăluin-du-şi tot atâtea ipostaze sau fiinţări. Însumate, acestea vorbesc despre un scriitor oare-cum identitar ce se bazează pe „esenţe ale vieţii” în relaţia „om – societate”. El reuşeş-te o comunicare „mai altfel” cu semenii din comunitate utilizând un discurs direct, lirico – epic şi autoreflexiv.
Poeziile din cartea „Frumuseţile şi durerile unei vieţi ” sunt cu adevărat nişte „poeme” nu doar prin lungimea lor (peste zece strofe!) ci, mai ales prin izvorul epic… Pentru că fiecare dintre ele spune o poveste.
Vasile Certezanu respectă în creaţia sa canoanele poeziei clasice păstrându-i şi muzicalitatea. El mizează pe emoţie şi pe limbaj asemeni românului care, aşezat fiind „la gura sobei” (există chiar şi un poem cu acest titlu „La gura sobei” la pagina 124), evocă fapte şi întâmplări moralizatoare într-un grai specific oltenilor gorjeni, presărat cu o serie de elemente străvechi. El se face astfel, mai mult sau mai puţin voit, expo-nentul unui întreg neam românesc situat într-un spaţiu geografic aparte, frământat de griji, purtând multe doruri („Mi-am trimis dorul către tine / Şi văd că întârzie, nu vine” – poezia „Doruri”, pagina 155) şi dureri (poezia „Doamne, să ne faci dreptate” de la pagina 202).
Cu toate acestea, Vasile Certezanu nu este totuşi un poet popular român ci este mai ales un poet român creştin – ortodox, de o spiritualitate mişcătoare, simţită şi trăită aşa cum demonstrează în poezii precum „Coboară, Doamne” de la pagina 33. Conştient fiind de valoarea inestimabilă a satului său natal (a satului românesc prin extensie), Vasile Certezanu se simte responsabil în ceea ce priveşte moştenirea acestuia şi se dovedeşte în ultima parte a cărţii (intitulată „Amar de ţară”) un poet militant.
Mariana Bendou, scriitor, critic şi promotor literar)
