Util Bonus, amendată din cauza lui “Dorel” de Peştişani

710

Apa_potabila_PestisaniFirma Util Bonus, care se ocupă cu furnizarea apei în localitate, societate aflată în subordinea Consiliului Local din Peştişani, a fost amendată cu 4.000 de lei de Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Gorj. Cel care a adus societatea în această situaţie este “Dorel de Peştişani”, aşa cum l-a numit Gorjeanul pe cel care a fost filmat în timp ce punea apa murdară, dintr-un canal, în reţeaua de distribuţie.

Nu le-a trebuit mult timp angajaţilor de la Direcţia de Sănătatea Publică(DSP) din Gorj să constate că apa din reţeaua de la Peştişani este infectată şi a cerut firmei care se ocupă cu distribuţia acesteia să remedieze deficienţele urgent. În urma materialului prezentat de Gorjeanul, în care s-au putut vedea şi imaginile cum un angajat al societăţii Util Bonus din Peştişani încerca să facă risipă de apă şi introducea apa murdară din canal în reţea, DSP Gorj a efectuat un control în zonă. “Compartimentul Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Gorj a sancţionat societatea Util Bonus de la Peştişani pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare privind protejarea surselor, instalaţiilor şi rezervoarelor de înmagazinare a apei. Amenda dată societăţii, aparţinând Primăriei Peştişani, a fost de 4000 de lei. Firmei i s-au mai dat termen pentru remediere”, a comunicat Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Ţara arde şi baba se piaptănă!

Cu mâţa moartă în curte, edilii din Peştişani în loc să facă ceva urgent prin care să-şi spele imaginea, se ceartă ca la uşa cortului. În timp ce primarul Florin Pavel susţine că viceprimarul Nicu Nicolcioiu ar fi îmbătat un angajat al Util Bonus şi l-ar fi pus să pună apa neagră din canal în reţea, viceprimarul Nicolcioiu susţine că apa conţine o bacteria care îmbolnăveşte oamenii. Realitatea arată că, acolo, la Peştişani există probleme serioase în privinţa calităţii apei, iar măsurile cu angajatul sau chiar directorul firmei de distribuţie a apei se lasă aşteptate.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here