Univers şi FNME vor aprobare pentru un protest comun

514

Comisia abilitată a Primăriei Târgu-Jiu analizează solicitarea Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME ) şi a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate (FNSE) Univers privind autorizarea unui protest de amploare, joi, în municipiu. Manifestarea publică este organizată în semn de nemulţumire faţă de propunerea administraţiei Complexului Energetic Oltenia (CEO)de reducere cu 20% a fondului de salarii şi de eliminare a primelor şi sporurilor angajaţilor companiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Lavinia Truşcă, solicitarea a fost depusă luni dimineaţa şi anunţă participarea unui număr de cinci mii de mineri şi energeticieni la protestul care va începe la 17:00 în faţa sediului Diviziei Miniere a CEO din centrul municipiului. “Comisia de analiză din cadrul Primăriei se va întruni în cursul zilei (luni-n.r.) şi va decide dacă va fi aprobat sau nu protestul pentru data de 5 februarie, pentru cinci mii de oameni. Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă, mimarea dialogului social, precum şi intenţia administraţiei CEO de diminuare cu 20% a fondului de salarii şi eliminarea majorităţii facilităţilor”, a precizat Lavinia Truşcă.
adresa primarieReprezentanţii FNME au mai organizat în zilele de 28 şi 29 ianuarie în centrul municipiului Târgu-Jiu două proteste la care au parte peste 500 de persoane, afirmând la momentul respectiv că va avea loc şi un miting de amploare în cazul în care sindicatele şi administraţile CEO nu vor ajunge la un consens.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here