Un tânăr din Gorj, autorul unui accident grav în Drobeta-Turnu Severin

577

La data de 30.06.2018, ora 07.50, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Grecescu din Drobeta-Turnu Severin, ajuns la intersecţia cu strada Adrian, nu a respectat semnificaţia indicatorului „OPRIRE”, a pătruns în intersecţie şi nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus regulamentar de către o persoană de sex feminin, în vârstă de 42 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin pentru acordare de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto, potrivit poliției din județul vecin, posedau permise de conducere corespunzătoare categoriei vehiculelor şi nu se aflau sub influenţa alcoolului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here