Un fost pandur, antrenor la Flacăra Horezu

1172

Echipa vâlceană Flacăra Horezu va merge pe mâna unui tehnician legat de fotbalul gorjean. Este vorba despre Cătălin Bucă, fost jucător la Rarora Râmnicu Vâlcea, Pandurii Târgu Jiu sau Extensiv Craiova. Noul principal a pregătit-o în sezonul precedent pe Minerul Berbești, echipă din liga a patra vâlceană.
Flacăra se reunește miercuri, de la ora 18:00, pe stadionul din Treapt.
,,Sunt încrezător că vom face o treabă frumoasă, conducătorii mi-au inspirat multă încredere, vor să facă ceva frumos. Avem deja multe discuții cu jucători, să vedem la reunire cine vine și vor rămâne câțiva și din vechiul lot, trebuie să dăm repede drumul la treabă. Am discutat, ce se va promite se va da, prefer să se dea salarii mai mici și la zi, nu să fie promisiuni în vânt, dar care nu se respectă. Este o provocare, accept pentru îmi place cel mai mult să fiu antrenor, vreau să mă perfecționez”, a spus Cătălin Bucă, pentru arenavalceana.ro.
Cătălin Bucă este profesor de sport și s-a implicat, de câțiva ani, în fotbalul juvenil.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here