Ultima etapă a redistribuirii personalului medical

360

IMG_2964Procesul de redistribuire a personalului medical din unităţile sanitare reprofilate a ajuns la final. Cea de-a treia etapă, care este şi ultima, se realizează pe parcursul a două zile, începând de astăzi, de către direcţiile de sănătate publică.

Cea de-a treia etapă de redistribuire a personalului din unităţile sanitare reprofilate este şi ultima. Pentru aceasta, medicii şi asistentele, care nu şi-au găsit un loc în primele două etape, au avut posibilitatea de a opta pentru unul dintre cele 27.443 posturi rămase vacante la nivel naţional, dintre care 4.827 posturi de medici şi 11.372 posturi pentru asistenţi medicali. Procesul de redistribuire IMG_3057se va realiza de către direcţiile de sănătate publică în zilele de 28 şi 29 aprilie 2011.

În această ultimă etapă, participă cadrele medicale care au optat direct (în principal medicii rezidenţi care au posibilitatea să găsească posturi mai aproape de casă) sau cei care nu au putut fi redistribuiţi în primele etape, din diverse motive.

Peste 22 de posturi de medic, vacante în Gorj

Conform listelor actualizate cu posturi vacante pentru cea de-a treia etapă de redistribuire a personalului medical din unităţile sanitare reprofilate, la nivelul judeţului Gorj figurează ca fiind disponibile 22,5 posturi de medic. Concret, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt vacante trei posturi pentru: „Alergologie şi imunologie clinică”, „Chirurgie pediatrică” şi „Neurologie pediatrică”; la Spitalul Municipal Motru sunt trei posturi întregi şi unul cu jumătate de normă, după cum urmează: „Anestezie şi terapie intensivă” – două, „Medicină de urgenţă” – unu şi „Medicină internă” – jumătate de normă. La Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti este vacant un post de medic pentru „Medicină internă”. Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” Rovinari are cinci posturi vacante pentru: „Medicină de laborator”, „Oftalmologie”, „Ortopedie şi traumatologie”, „Recuperare, medicină fizică şi balneologie” şi „Radiologie – imagistică medicală”. Patru posturi sunt vacante la Spitalul Orăşenesc Novaci: „Medicină de Urgenţă”, „Pediatrie”, „Recuperare, medicină fizică şi balneologie”, „Radiologie – imagistică medicală”.

La Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu este vacant un post de medic pneumolog. Spitalul Orăşenesc Turceni figurează pe lista Ministerului Sănătăţii cu cinci posturi de medici vacante: două pentru „Psihiatrie” şi câte unul pentru: „Anestezie şi terapie intensivă”, „Neonatologie” şi „Medicină internă”.

Dacă se vor ocupa, sau nu, aceste posturi vacante, existente la nivelul unităţilor spitaliceşti gorjene, rămâne de văzut. Deocamdată, timp de două zile (28 şi 29 aprilie) se derulează ultima etapă de redistribuire a medicilor şi asistentelor din spitalele reprofilate.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here