Ucrainienii din Gorj pot vota duminică la o secţie din capitală

263

Ucrainenii care se află în România permanent sau temporar pot vota duminică la alegerile parlamentare anticipate ale acestui stat la o secţie înfiinţată la Ambasada Ucrainei la Bucureşti. Potrivit unui comunicat al Ambasadei Ucrainei, îşi pot exprima dreptul de vot la secţia din bulevardul Aviatorilor, nr. 24, cetăţenii Ucrainei cu domiciliul în Bucureşti şi în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Galaţi, Gorj, Giurgiu, Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Timiş, Tulcea, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, precum şi cetăţenii Ucrainei care se află temporar în România în timpul pregătirilor şi desfăşurării alegerilor şi care sunt incluşi în Registrul de stat al alegătorilor în ordinea reglementată. Potrivit legislaţiei acestui stat, cetăţenii Ucrainei cu domiciliul sau reşedinţa în România se pot adresa Ambasadei Ucrainei la Bucureşti cu privire la includerea lor în Registrul menţionat sau pentru a-şi modifica datele cu caracter personal în registru, inclusiv schimbarea adresei electorale. Cetăţenii Ucrainei care intenţionează să participe la alegerile parlamentare anticipate, dar nu figurează în evidenţa consulară trebuie să depună la Ambasada Ucrainei o cerere pentru includerea în Registrul de stat al alegătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here