Naționala de fotbal a României s-a impus, marți seară, cu scorul de 2-0 în fața celor din Kosovo în preliminariile EURO 2024, după o partidă incendiară în care ,,Tricolorii” au ratat și un penalty. România rămâne pe locul doi în clasamentul din Grupa I, cu 12 puncte, la două lungimi de liderul Elveția și la un singur punct în fața Israelului. Prima ocazie importantă le-a aparținut kosovarilor, în minutul 10, atunci când Zhegrova a șutat periculos de la marginea careului. Moldovan a avut o intervenție bună și a reușit să rețină. Partida a fost întreruptă mai bine de jumătate de oră din cauza unui banner cu tentă politică afișat de suporterii de la ,,Uniți Sub Tricolor”. După reluarea partidei, ,,Tricolorii” au irosit o șansă mare de gol prin Ianis Hagi, iar, după câteva minute, Bancu a trimis și el pe lângă poartă. Kosovo putea deschide scorul în minutul 28, dar Drăgușin a avut o intervenție salvatoare, iar Zhegrova a trimis pe lângă poartă câteva minute mai târziu. Pe finalul primei reprize, kosovarii au rămas în zece jucători, după eliminarea lui Muriqi. După pauză, Alibec putea înscrie cu un șut din afara careului, care i-a pus ceva probleme lui Muric, iar Stanciu a încercat poarta din lovitură liberă. România a beneficiat și de o lovitură de la 11 metri obținută de Florinel Coman, însă Stanciu nu a reușit să îl învingă pe Muric. ,,Tricolorii” au deschis scorul în minutul 83, după o acțiune superbă a lui Moruțan. După un șut al lui Mihăilă, balonul a fost respins și a ajuns la Stanciu, care a șutat și l-a învins pe Muric. Kosovarii au pus pericol la poarta României, însă Moldovan a avut o intervenție salvatoare. Moruțan a irosit o șansă mare de gol în minutul 88, însă Mihăilă a reușit să dubleze avantajul ,,Tricolorilor” pe final, cu un șut din fața porții.
România – Kosovo 2-0 (0-0)
România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – Stanciu, Screciu, Cicâldău – Hagi, Pușcaș, Coman. Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, M. Marin, Alibec, Mihăilă, Bîrligea, R. Marin, Olaru, Moruțan, Camora, Sorescu. Selecționer: Edward Iordănescu.
Kosovo: Muric – Vojvoda, A. Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova, V. Berisha, Loshaj, B. Berisha – Rashica, Muriqi. Rezerve: Ujkani, Bekaj, Hadergjonaj, Beka, Fazliji, Hajrizi, Muslija, Korenica, Al. Rrahmani, Dresevic, Zeqiri, Kraniqi. Selecționer: Primoz Gliha.
M.P.