Trei zile de muzică folk şi baladă la Târgu-Jiu

760

Gorjenii mai au doar o zi de aşteptat până la debutul a ceea ce se anunţă a fi un adevărat regal de muzică folk. Este vorba de Festivalul Naţional „Poarta Sărutului”, ce se va desfăşura în perioada 7 – 9 august, la Târgu-Jiu. Spectacolele vor începe la ora 19.00 iar intrarea este gratuită.

Fiecare dintre cele trei zile ale festivalului va oferi gorjenilor ocazia de a asculta, pe lângă tinerii talentaţi înscrişi în concurs, nume mari ale folkului românesc. De exemplu, vineri, în prima seară a festivalului, pe scenă va urca Emeric Imre. „De vineri o să înceapă la Târgu-Jiu cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului”. Va fi un regal al muzicii folk şi al poeziei la Târgu-Jiu. Vineri, 7 august, începând cu orele 19.00, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, va avea loc concursul interpreţilor şi grupurilor folk, urmat de recitaluri extraordinare ale lui Andrei Păunescu, Cristi Buică, Dan Vană şi Dinu Olăraşu. În încheierea serii îl vom putea urmări pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu pe prietenul nostru drag, îndrăgitul artist Emeric Imre”, a declarat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Şi în serile de sâmbătă şi duminică iubitorii de folk vor avea ce vedea. „Sâmbătă, 8 august, tot cu începere de la ora 19.00, tot pe scena vasile seicaruTeatrului de Vară din Târgu-Jiu, va avea loc concursul interpreţilor şi grupurilor folk, urmat de recitalurile extraordinare ale grupului Icarus, câştigătorii de anul trecut ai festivalului, şi Florin Camen, cel care cântă în fiecare seară în deschiderea festivalului imnul festivalului. Apoi ne vom putea întâlni cu Stephan Geraksiev şi Trupa Denvar, alături de prietenii lor. În încheierea serii pe scenă va urca Victor Socaciu, un nume care nu a mai apărut de mult la Târgu-Jiu şi suntem foarte bucuroşi că anul acesta am putut să-l aducem la festival. Duminică, tot de la ora 19.00, se va desfăşura Gala Laureaţilor, urmată de recitalurile extraordinare ale lui Adi Beznă, Ovidiu Mihăilescu şi Trupa Joi, Magda Puşkaş şi Vasile Şeicaru. Ca o surpriză pentru spectatori, amfitrionii evenimentului vor fi anul acesta doi artişti: Adi Beznă şi Andrei Maftei”, a mai declarat Iani Gârbaciu.

Cunoscuţi interpreţi de muzică folk, printre membrii juriului
emeric-imreOrganizatorii au mai anunţat că anul acesta, ca de altfel şi anul viitor, preşedintele juriului va fi Emeric Imre. Alături de acesta, din juriu vor mai face parte şi alţi cunoscuţi interpreţi de muzică folk, dar şi scriitori. „În ceea ce priveşte juriul, în afară de preşedinte, care este Emeric Imre, îl vom mai avea pe Sorin Minghiac, pe Florin Camen, pe Ovidiu Mihăilescu, toţi trei foarte cunoscuţi interpreţi de muzică folk şi nu numai. De asemenea, avem în juriu personalităţi din presă, scriitori; este vorba de George Stanca, de Luminiţa Tucă, de Clara Mărgineanu, Mihai Cosmin Popescu şi Teodora Ionescu. În afară de dânşii, din juriu va face parte şi câte un reprezentant al celor cinci instituţii care au pus umărul la organizarea acestui festival”, a declarat Alexandru Bratu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Lansări de discuri şi reviste
afisCa în fiecare an, în programul festivalului au fost incluse şi mai multe lansări de discuri şi de carte. Acestea se vor desfăşura în fiecare dintre cele trei zile ale festivalului, începând cu orele 16:30, în incinta Carrefour. „Ca şi lansări, avem în prima zi un album al lui Cristi Buică, intitulat „Unii cântă, alţii beau”, avem pe domnul Dinu Olăraşu, cu un volum intitulat „Tu” şi pe Andrei Păunescu, cu trei volume intitulate „Popor de somnoroase păsărele”, „Las-o să plece” şi „Iobag la patron, iobag la stat”. Sâmbătă avem pe domnul Victor Socaciu, cu un album intitulat „Îmbrăţişare”, pe versuri de Nichita Stănescu. Alături de domnul Victor Socaciu îl avem pe Spiridon Popescu, care, cu ocazia Taberei de Folk de la Calafat, a descoperit că are o poezie care a fost pusă pe muzică de domnul Socaciu. Îl mai avem pe Florin Camen, cu un album discografic. Duminică avem lansare de album a domnului Emeric Imre, o carte şi un album discografic lansat de Ovidiu Mihăilescu şi o carte lansată de poeta Clara Mărgineanu”, a mai precizat directorul Şcolii Populare de Artă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.