Toţi pasagerii avionului prăbuşit în Nigeria au murit

219

avion prabusit 1Niciunul dintre cei 153 de pasageri care se aflau la bordul avionului prăbuşit  în oraşul nigerian Lagos nu a fost găsit în viaţă, a anunţat şeful Aviaţiei civile.

„Nu am găsit până acum niciun supravieţuitor”, a declarat Harold Demuren. El a spus anterior că, probabil, toţi pasagerii au murit în această catastrofă.

avion prabusitÎn cădere, avionul a lovit din plin o clădire de două etaje, prăbuşindu-se apoi peste un teren unde era construită o biserică şi o mică imprimerie.

Zece corpuri carbonizate au fost scoase de sub dărâmăturile unei clădiri distruse şi ar putea fi ale ocupanţilor imobilului, potrivit unui membru al serviciilor de urgenţă.

„Resturile avionului continuă să ardă… şi fumul poluează întreaga zonă, complicând şi mai mult sarcina echipelor de salvare”, a explicat un purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale de coordonare de urgenţă, Tunji Oketunbi.

avion arsPreşedintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a decretat trei zile de doliu naţional după prăbuşirea pasageri mortiavionului cu 153 de pasageri peste un cartier din Lagos.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here