Tinerii, alături de aleșii locali

801

Zeci de tineri din ţară îşi petrec Ziua Naţională a Tineretului alături de aleşi locali din 10 judeţe, la activităţile pe care aceştia din urmă le au planificate marţi, dând astfel participanţilor la proiect oportunitatea de a cunoaşte, în detaliu, toate provocările unei astfel de funcţii, potrivit unui comunicat transmis de către Fundaţia Naţională pentru Tineret.

Selectaţi pe baza unei ,,candidaturi” trimise de către reprezentanţii fundaţiilor judeţene pentru tineret, în baza unui apel public, 72 de tineri îşi petrec Ziua Naţională a Tineretului alături de aleşi locali din judeţele Alba, Argeş, Bihor, Botoşani, Gorj, Prahova, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Suceava. ,,Fundaţia Naţională pentru Tineret, alături de fundaţiile membre: Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Alba, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Argeş, Fundaţia Română pentru Tineret Bihor, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Gorj, Fundaţia pentru Tineret Prahova, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea, dar şi cu structurile coordonate: Suceava Youth Centre – implementează astăzi, de Ziua Naţională a Tineretului, proiectul ‘Reprezentant pentru o zi’ – ediţia a II-a. Proiectul este conceput pentru tinerii din comunitate, al cărui scop principal este de a oferi tinerilor posibilitatea de a cunoaşte în detaliu activitatea unei autorităţi publice”, se menţionează în comunicat. Tinerii selectaţi participă la toate întâlnirile/şedinţele pe care aleşii locali, care au acceptat invitaţia de a se implica în cadrul proiectului, le au planificate marţi, întocmai pentru ca participanţii să aibă oportunitatea de a cunoaşte în detaliu toate provocările unei astfel de funcţii.
De exemplu, în Alba, tinerii selectaţi vor petrece Ziua Naţională a Tineretului alături de unul dintre subprefecţi, de primarul şi unul dintre viceprimarii din Alba Iulia, precum şi alături de edilul din Bucerdea Grânoasă. În Argeş, au acceptat invitaţia prefectul judeţului, preşedintele şi unul dintre vicepreşedinţii Consiliul Judeţean, dar şi primarul municipiului Piteşti. În Bihor, s-au alăturat proiectului cei doi subprefecţi, iar în Gorj, preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul şi primarul municipiului Târgu-Jiu. Fundaţia Naţională pentru Tineret este, potrivit sursei citate, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică şi fără scop lucrativ, care, prin structura sa organizatorică de tip piramidal, asigură reprezentarea la nivel central a intereselor a peste 300 de organizaţii neguvernamentale de tineret de nivel local, de pe întregul cuprins al României.
A.S.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here