Taxele şi impozitele de criză… lungă !

1030

În toată istoria României, n-a existat măcar odată ca taxele şi impozitele să se micşoreze. Sigur, pot fi şi excepţii care să confirme regula. Chit că şi despre apropiata mărire ori păstrare a actualelor taxe şi impozite – mă refer la cele din anul 2012 – s-au iscat polemici. Inclusiv între premierul Victor Ponta şi Guvernatorul Traian Băsescu. Între care s-a băgat, ca musca-n lapte, şi polo-Boc-ul ajuns primar al Clujului.

Viaţa este grea, criza economică românească se adânceşte şi datorită crizei economice mondiale. Pentru că dacă Uniunea Europeană este în suferinţă – UE fiind principala zonă în care România exportă, cât exportă, iar UE depinde de SUA, locul de unde s-a declanşat criza cea mare prin 2008, este de la sine înţeles că nici nouă nu ne va fi prea bine. Totuşi, România are avantajul stabilităţii politice, al macrostabilităţii şi, trag nădejde, scandalurile din Justiţie – generate de perturbatorul Guvernator Traian Băsescu – nu vor afecta prea tare economicul, socialul şi, în ultimă instanţă, viaţa noastră cea de toate zilele. Parlamentul are comisiile reunite pentru examinarea Proiectului de Buget pe 2013, Executivul a avut ieri şedinţă şi, recunosc, se munceşte. Deocamdată, nu-mi pot da seama cât de profesionişti sunt membrii Cabinetului Ponta. Rămân, cu toate acestea, acelaşi optimist incurabil. Mai ales că, înaintea şedinţei Cabinetului miniştrilor României, primul ministru Victor Ponta se exprima categoric, nu doar ca opţiune, pentru adoptarea unei Ordonanţe simple şi flexibile. Prin care autorităţile locale să decidă singure dacă taxele şi impozitele locale vor rămâne la nivelul anului 2012, cum spuneam mai sus, sau vor putea fi mărite cu rata inflaţiei. De-o fi bine, de-o fi rău, ce e scris şi pentru noi – românii – bucuroşi le-om duce toate. Extrem de important este să ne facem datoria, fiecare la locurile lui de muncă, iar Guvernul Ponta a promis că se va strădui să creeze cât mai multe locuri de muncă. Dintre preferinţele mele, bag de seamă că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, se zbate şi vrea să se prezinte în faţa FMI cu o lege nouă – complet schimbată, adică îmbunătăţită, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, are o vastă experienţă în domeniu şi mai sunt şi alţi miniştri promiţători. Oricum, faţă de guvernele Boc-iste, cu repetiţie, cei de acum sunt profesionişti. Iar aceşti profesionişti nu mai sunt influenţaţi negativ de acela care-a fost pacostea României în ultimii opt ani şi a condus ţara discreţionar. El fiind acela care-a creat expresia Guvernul PreşBăsescu-Boc. Care-a făcut poc! Aşa cum s-a exprima Vadim Tudor. Şi tot poc, ca un balon de săpun a făcut şi Guvernul MeReU, caz unic în lume când un şef al spionilor să devină peste noapte şi pe nemerit prim ministru al unei ţări!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here