Târgujian cercetat pentru evaziune fiscală

165

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală după ce a fost prins transportând câteva sute de kilograme de produse congelate din carne, precum şi alte produse de alimentare şi de uz casnic, pentru care nu deţinea documente de provenienţă.

Autoturismul la volanul căruia se află târgujianul a fost oprit în trafic luni seara, de către poliţiştii din Turceni. În maşină au fost găsite, printre altele, 250 de kilograme de produse congelate, dar şi înscrisuri neînregistrate în evidenţele contabile ale societăţii. „Luni, 31 martie 2014, ora 19:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat pe V.N., de 50 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, în comuna Plopşoru, transportând în vederea comercializării produse congelate din carne, pui şi peşte, în greutate de 250 de kilograme, precum şi alte produse alimentare şi de uz casnic pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Asupra acestuia au fost identificate înscrisuri privind marfă achiziţionată, în valoare de 30.000 lei, care nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii, sustrăgându-se, astfel, de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au constituit pe numele târgujianului bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală dosar penal. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea unei eventuale răspunderi judiciare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here