Târgu-Jiu, pe harta evenimentelor MApN în 2016

438

Ministerul Apărării Naţionale anunță, în cadrul unui bilanț al activităților pe 2016, că a participat la mai multe evenimente în Târgu-Jiu anul trecut, avizând totodată trecerea terenului garnizoanei la autoritățile municipale în vederea construirii de locuințe ANL.

MApN a iniţiat, anul trecut, peste 100 de acte normative, iar reprezentanţii Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică au participat la peste 215 dezbateri în plenul celor două Camere ale Legislativului şi în comisiile permanente de specialitate, informează un comunicat al MApN. Comunicatul a fost transmis în contextul în care marţi, în prezenţa secretarului de stat Otilia Sava, a avut loc autoevaluarea activităţii Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică.
Referitor la soluţionarea problemelor sociale ale personalului în anul 2016, activitatea Departamentului s-a concretizat, în special, în domeniul asistenţei şi sprijinului asigurate veteranilor şi văduvelor de război şi în coordonarea problematicii veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare, arată comunicatul în cauză.
Personalul Departamentului a organizat, pe parcursul anului trecut, o serie de evenimente speciale pentru promovarea valorilor Armatei României. Dintre acestea, au fost evidenţiate cele devenite tradiţionale: “Armata – o şcoală altfel”, “Armata română în şcoli”, tabăra de vară pentru cercetaşi, dar şi cele organizate în premieră: şcoala de vară a MApN, crosul VeteRun dedicat veteranilor de război, ceremonia de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. De asemenea, a participat la organizarea ceremoniilor de comemorare a eroilor din Parcul Carol din Bucureşti şi din localităţile Lereşti, Mateiaş şi Târgu-Jiu, organizate în cadrul Centenarului Primului Război Mondial.

Pensii recalculate
În domeniul pensiilor militare, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a recalculat anul trecut 21.727 de pensii (pe baza situaţiilor privind soldele pe şase luni) şi 13.165 (pe baza fişelor cu grupele de muncă). Deciziile de recalculare a pensiilor au fost preluate în plată cu operativitate, fiind calculate şi diferenţele cuvenite, după caz. Până la finele anului 2016, au fost plătite toate diferenţele rezultate din recalculări, astfel încât la acest moment nu sunt datorii către pensionari, subliniază MApN.
Activităţile de reconversie a cazărmilor disponibile ca urmare a procesului de restructurare/ reorganizare a armatei şi nevoile Ministerului Apărării Naţionale au vizat continuarea parteneriatelor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe în vederea construirii de locuinţe pentru personalul propriu, precum şi transferul unor imobile sau al unor părţi din acestea unor instituţii publice pentru nevoi de interes naţional sau local, cu condiţionări ale Ministerului Apărării Naţionale, unde a fost cazul, menţionează MApN.
În contextul sărbătoririi a 100 de ani de la intrarea în Primul Război Mondial, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a cofinanţat lucrările şi a luat parte la organizarea ceremoniilor comemorative de la: Cimitirul Internaţional al Eroilor din Târgu Jiu şi Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată, judeţul Bacău. O altă activitate importantă a fost centralizarea osemintelor a 594 de eroi români din Rossoşka, Federaţia Rusă.

Proiecte pentru 2017
Prin coordonarea instituţiilor din reţeaua sanitară a ministerului, s-a înfiinţat, începând cu 1 ianuarie 2017, Centrul de asistenţă medicală multidisciplinară pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii. Au fost amenajate rezerve speciale pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii: două rezerve în pavilionul Z, adiacente Secţiei Ortopedie-Traumatologie şi alte două rezerve în pavilionul V, adiacente Bazei de Tratament şi Recuperare care urmează să fie dotate cu paturi moderne. Pentru toate problemele medicale curente ale militarilor răniţi în teatrele de operaţii este pus la dispoziţie, începând cu 10 ianuarie 2017 numărul de telefon dedicat – 0744.359.524, precizează sursa citată.
Pentru anul 2017, obiectivele principale ale Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică vizează organizarea unui sistem de sprijin şi consiliere a răniţilor din teatrele de operaţii, organizarea centralizată a achiziţiilor publice din sistemul medical militar, amenajarea unor facilităţi pentru asigurarea asistenţei medicale personalului rănit, cu handicap sever şi recuperare medicală imediată în cadrul Sanatoriului de balneofizioterapie şi recuperare medicală Bălţăteşti, achiziţia de locuinţe de serviciu, organizarea de activităţi dedicate Centenarului Primului Război Mondial, promovarea profesiei militare şi continuarea organizării unor evenimente socio-culturale de amploare în beneficiul veteranilor şi personalului militar.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here