Tânăr reţinut pentru furtul unui telefon mobil

343

furt telefon.Un tânăr de 19 ani, din comuna Stejari, judeţul Gorj, care se sustrăgea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost depistat şi reţinut de poliţişti. Acesta este suspectat că în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică a deposedat de un telefon mobil o minoră de 17 ani, care se deplasa singură pe raza comunei Turburea.

Potrivit lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, în noaptea de 26 februarie 2012, ora 01:05, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către V.I., din comuna Turburea, despre faptul că fiica sa, o minoră de 17 ani, în timp ce se deplasa singură pe DJ 661 Turburea, a fost deposedată de telefonul mobil, de către un tânăr necunoscut care a coborât dintr-un autoturism. “Din declaraţiile părţii vătămate s-a stabilit că aceasta, fiind singură, se deplasa către locuinţă, pe drumul judeţean. La un moment dat, în timp ce vorbea la telefonul mobil, a oprit un autoturism din care a coborât un tânăr necunoscut. Acesta s-a apropiat şi a deposedat-o de telefonul mobil, după care s-a urcat în autovehiculul condus de către o altă persoană, continuându-şi deplasarea pe drumul petrolier Turburea – Căpreni. Ca urmare a investigaţiilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că suspect de comiterea furtului este I.C.C., de 19 ani, din comuna Stejari”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Telefonul, restituit minorei

Din probatoriul administrat până în prezent, s-a constatat că în jurul orei 01:00, suspectul a plecat cu autoturismul condus de către L.G.V., de 28 ani, de la discoteca din comuna Turburea. În timp ce se deplasau pe DJ 661, suspectul a observat partea vătămată care vorbea la telefonul mobil, motiv pentru care i-a solicitat şoferului să oprească. I.C.C. a coborât din autoturism, i-a sustras telefonul mobil părţii vătămate, după care, revenind la autovehicul, şi-a continuat deplasarea către localitatea de domiciliu, spre comuna Stejari. Deşi suspectul I.C.C. s-a sustras cercetărilor, poliţiştii au recuperat telefonul mobil, bunul fiind predat de către rudele acestuia. Telefonul mobil a fost restituit părţii vătămate. “În cauză, a fost întocmit dosar penal, I.C.C. fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar conducătorul autoturismului, L.G.V., din comuna Stejari, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului. Tot în cursul zilei de duminică, urmare a activităţilor de căutare efectuate pe raza localităţii Stejari, poliţiştii l-au depistat pe suspectul I.C.C. Având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete în care a săvârşit fapta, poliţiştii au emis pe numele suspectului, ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore”, a precizat Daniel Tică. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, iar ieri a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here