Regimul Băsescu încă nu şi-a spus ultimul cuvânt nici în materie de Justiţie, după cum am văzut – cazurile şefilor Parchetului General şi DNA fiind o dovadă -, dar nici în blatul pe care-l face, cu orice prilej, privind ieşirile autonomiste şi iredentiste ale comunităţii maghiare din România. O comunitate ce călăreşte, de ani de zile, cel puţin judeţele Covasna şi Harghita, unde-şi face de cap.
Ca şi cum n-ar fi de ajuns nerespectările legilor româneşti prin Harghita şi Covasna, unde s-a încercat arborarea steagului aşa zisului Ţinut Secuiesc inclusiv la instalarea noului Prefect, ne trezim, a nu ştim câta oară, şi cu imixtiuni ale politicienilor extremişti de la Budapesta în treburile interne ale României. La îndemnul unui demnitar al Guvernului FIDESZ, condus de Viktor Orban, un secretar de stat din ministerul de Externe al Ungariei s-a trezit vorbind. Îndemnând primăriile din Ungaria condusă de extremişti să arboreze steagurile aşa-zisului Ţinut Secuiesc, fiind cum s-ar zice de partea iredentismului maghiar din interiorul României. În aceste condiţii, tăcerea şi concesiile repetate ale locatarului ilegal de la Palatul din Dealul Cotrocenilor sunt suspecte. Tăcerea este o aprobare, la urma urmei. Din partea aceluia care clamează că-i preşedintele tuturor românilor! Oare răsplăteşte astfel, prin tăcere, ajutorul dat de „pretinul” de pahare de palincă – Viktor Orban? Acela care-a dat ordin, inclusiv astă vară înaintea referendumului din 29 iulie ca maghiarimea – în mod special cea din judeţele Covasna şi Harghita – din România să nu se prezinte la vot ajutându-l, în felul acesta, pe preşedintele suspendat, actualul Guvernator al Coloniei numită România. Preşul salvării de la suspendare pare a fi plătit acum acum. Cum ar veni, riscul suspendării s-a dus, deocamdată, concesiile Băsescului rămân!
Cu o asemenea imensă povară, citeşte datorie electorală, cine se mai miră că (im)popularul Traian Băsescu a făcut, recent, pe când se afla fără vreo treabă în favoarea propriului popor român, prin Chile, să vorbească, hodoronc-tronc, făcând o declaraţie şocantă şi descalificantă. A recunoscut că dacă în restul ţării(între noi fie vorba, majoritar) nu se simte confortabil şi are probleme, doar în Covasna şi Harghita – printre maghiarii care-l preţuiesc şi îl fericesc cu voturi, s-ar simţi bine!
Gestul de nesimţire şi obrăznicie fără margini al secretarului de stat de la Ministerul Ungar de Externe, Nemeth Zsolt, şi-a primit o replică delicată şi diplomatică numai din partea primului ministru al României, Victor Ponta.
Iar Guvernatorul Traian Băsescu a băgat capul în nisip, precum struţul. Iată cum atmosfera tensionată din ţară este întreţinută şi de la Budapesta. Iar acela care se trezeşte vorbind aiurea-n tramvai că ar fi „Şeful statului”, deşi Constituţia nu prevede o asemenea sintagmă, însuşi Traian Băsescu – (ne)preşedintele tuturor românilor -, dar în sarcina căruia ar cădea politica externă, tace fraternizând cu partizanii autonomiei teritoriale. Din ţară şi de la Budapesta!
Ion Predoşanu