Tabără de pictură religioasă. Vor să facă o cruce de peste 2 metri

942

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează, în perioada 26-28 iunie, la Măceşu, la Muzeul Crucilor, a VIII-a ediţie a Taberei de pictură religioasă „Lumină din lumină”. La realizarea crucilor de pomenire participă profesorii Pompiliu Ciolacu, Cristina Ciolacu, Georgiana Brandt şi Florin Berculescu, alături de doi elevi care urmează cursurile Palatului Copiilor din Târgu-Jiu.
„Timp de două zile, cât durează tabăra, se vor realiza cruci de pomenire pentru oameni de cultură, artă și politicieni ai României. Cei patru profesori vor încerca în cele două zile să facă o cruce cu răstignirea lui Iisus de dimensiuni reale, doi metri, doi metri și jumătate. Aceeași echipă va încerca pe viitor să facă și cea mai înaltă cruce din țară”, a declarat etnologul Pompiliu Ciolacu.

Muzeu inedit
La muzeul de la Măceșu există cruci de pomenire care au o vechime și de 130 de ani. Tot în cadrul muzeului se mai găsesc și crucile de căpătâi. Acestea se pun la capul mortului, iar cele de pomenire sunt făcute pentru iertarea păcatelor persoanei decedate. „Crucile de jurământ sunt destinate iertării păcatelor, iar crucile de iertare a păcatelor erau puse în partea de răsărit, atunci când murea cineva, ca să treacă purificat în lumea celor drepţi”, anunță reprezentanții Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
La muzeul de la Măceșu se găsesc și crucile de izvoare. Etnologul Ciolacu spune că acestea erau amplasate lângă o sursă de apă bună de băut, pentru a potoli setea celui care ajunge în acel loc. Pe unele dintre crucile de pomenire sunt scrise replici sau citate celebre care au aparţinut celor pomeniţi.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here