Suveniruri cu Brâncuşi, retrase de la vânzare pentru inscripţionare greşită

587

Eduard Berca, unul dintre candidaţii de pe listele PNL propuşi la alegerile locale de anul viitor pentru Primăria Municipiului Târgu-Jiu, lansează un nou atac la instituţiile din subordinea actualului edil Florin Cârciumaru. De această dată, ţinta atacurilor au fost suvenirurile comercializate la magazinul coordonat de Centrul de Cercetare, Dezvoltare și Promovare “Constantin Brâncuși”.

Mai multe obiecte promoţionale inscripţionate cu operele de la Târgu-Jiu ale sculptorului Constantin Brâncuşi au fost retrase de la comercializare după ce la finele săptămânii trecute au făcut vâlvă şi au constituit un nou atac din partea liberalilor adresat conducerii Primăriei Târgu-Jiu. Traducerile greşite în limba engleză ori în franceză au fost motivul pentru care conducerea Centrului „Constantin Brâncuşi” a decis returnarea suvenirurilor către producători pentru remedierea greşelilor.
“Titanule gorjean Brâncuși, iartă-i că nu știu ce fac. Gorjeni, trăitori încă în vatra aceasta istorică, mai puteți răbda monstruoasa batjocorire a geniului? Eu unul m-am săturat. Iată ce găsiți în magazinul de suvenire din Parcul Central: faianță rebutată smalțuită, decorată cu imagini ale operelor și cu traducere în engleză și franceză neaoșe, a la Florin Cârciumaru şi Centrul Brâncuși, absolut aiuritoare: The Gate of Kiss (corect Kissing Gate), La Porte du Baiser (corect de baiser), La table du silance (corect silence) și La colone sans fin (corect colonne). Cu astfel de kitsch-uri și anomalii lingvistice ne promovăm noi în lume. Rușine tovarăși, primar și culturnic șef, v-ați urcat în cârca colosului Brâncuși și împroșcați cu glod amintirea sa de câte ori aveți ocazia. Lăsaţi-ne pentru Dumnezeu”, a declarat consilierul municipal PNL, Eduard Berca.

suvenir2Consultări cu graficieni şi artişti plastici
În urma semnalelor apărute în presa locală şi a reacţiilor venite din partea reprezentanţilor PNL Gorj, conducerea Centrului “Constantin Brâncuşi” a explicat că obiectele inscripţionate eronat vor fi retrase de la comercializare şi reinscripţionate, iar noi obiecte vor fi realizate, în urma unor discuţii cu graficieni şi artişti plastici.
“Toate produsele promoționale sunt realizate de agenți economici independenți, care au obligația de a obține acordul Societății de gestiune a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale – VISARTA – pentru grafica și imaginile folosite. Obiectele care conțin erori de text vor fi retrase de la comercializare, urmând a fi returnate producătorilor pentru remedierea greșelilor constatate. În momentul de față, Centrul de Cercetare, Dezvoltare și Promovare «Constantin Brâncuși» se află în discuții cu mai mulți graficieni și artiști plastici pentru realizarea unor obiecte care să corespundă din punct de vedere estetic exigențelor promovării operelor constituente ale Ansamblului Monumental «Calea Eroilor» din Târgu-Jiu. De asemenea, Punctul de Informare Turistică va funcționa într-o nouă prezentare până la finalul acestui an. Panourile informative din cele două parcuri care găzduiesc operele lui Constantin Brâncuși se află în proces de înlocuire. Acestea vor fi realizate cu o nouă grafică, pe materiale speciale, care sunt folosite în muzee din întreaga lume. Menționăm că aceste panouri sunt, în momentul de față, în faza de execuție”, a precizat conducerea Centrului “Constantin Brâncuşi” prin intermediul unui comunicat de presă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here