Suspecţi de furt, arestaţi preventiv

296

Poliţiştii Biroului Transporturi Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, doi bărbaţi în vârstă de 29, respectiv 31 de ani, suspectaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Ulterior, pe numele celor doi suspecţi au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Unul dintre suspecţii care au ajuns în arestul IPJ Gorj este un tânăr în vârstă de 29 de ani, din judeţul Caraş-Severin. Acesta este acuzat că a sustras un telefon mobil dintr-un compartiment al unui tren. „Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au constatat că în noaptea de 04/05.09.2013, B.N., de 29 ani, din oraşul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, în timp ce călătorea cu trenul pe relaţia Arad – Târgu-Jiu – Bucureşti, între Staţiile Valea Sadului şi Târgu-Jiu, a pătruns într-un compartiment al trenului unde, profitând de faptul că partea vătămată R.I. şi fiul acestuia dormeau, ar fi sustras un telefon mobil în valoare de 3.500 lei, după care a coborât în Staţia CF Târgu-Jiu. Prejudiciul a fost recuperat, fiind ulterior restituit părţii vătămate”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Împotriva bărbatului s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat; în cursul zilei de 6 septembrie, el a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii Biroului Transporturi Târgu-Jiu au documentat de asemenea activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 31 ani, din municipiul Târgu-Mureş, judeţul Mureş, care în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orelor 23:30, ar fi pătruns prin efracţie, prin forţarea sistemului de închidere tip lacăt, într-un garaj situat în capătul X al Staţiei CF Târgu-Jiu şi ar fi sustras din interiorul acestuia două biciclete şi mai multe sticle cu băuturi alcoolice, bunuri a căror valoare a fost estimată la suma de 1.700 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind ulterior restituit de poliţişti. Şi în acest caz, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior suspectul fiind prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă. În cursul zilei de 6 septembrie, instanţa de judecată a emis pe numele celor doi suspecţi mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here