Unde duminică fusese înmormântat un copil – de numai 21 de ani – răpus cu sânge rece de un criminal bezmetic joi noaptea într-un bar din Peştişani. Abia ieri dimineaţă, fie-mi iertată întârzierea, am ajuns la Cimitirul din Hobiţa.
Din auzite, ştiam că-i un băiat adorabil şi extrem de sociabil. Prietenii îi spuneau simplu – “Vali”, de unde şi concluzia noastră pripită că l-ar chema Valentin.
Drumul dintre Peştişani şi Hobiţa măsoară vreo trei kilometri, iar casa lui părintească este a patra sau a cincea, pe stânga. În curte, la o masă se ospătau „alergătorii” de la pomana din ziua precedentă. Termenul de „alergători” se păstrează şi la nuntă. În cazul de faţă, deşi cu brad ca la nuntă, împodobit şi purtat pe umeri de prieteni, şi îmbrăcat ca un mire frumos. L-au plâns şi condus pe ultimul drum peste o mie de prieteni, prietene şi rude apropiate. Pomana a ţinut loc de nuntă, întrucât răposatul nu apucase să guste prea mult nici din dulcele vieţii şi nici din amar. O soartă crudă i-a frânt şirul zilelor, mult prea devreme. M-am dus la Cimitirul din Hobiţa şi i-am găsit repede locul de veci. Înconjurat de foarte multe coroane lângă crucea pe care scrie: CARTIANU VALERIU. N. 15.09.1992 – D. 25.04.2013. Din popor, se spune că aceia care sunt înmormântaţi în Duminica floriilor şi în Săptămâna Patimilor ajung în Rai. La întoarcerea spre Peştişani, strig la poartă. Masa se terminase şi toată lumea era îmbrăcată în negru, adică cu toţii se aflau în doliu. O văd şi pe vecina mea Aurelia, tot în doliu. Abia acasă, soră-mea, Leli, mi-a spus că Aurelia nu-i neam că decedatul, dar fiul ei Cornel era prieten bun cu dragul de „Vali”.
Ca unul care mi-am pierdut un frate – Puiu-Vasile, de numai 23 de ani, am încercat s-o îmbărbătez pe mama lui Valeriu Cartianu. La observaţia mea că joi dimineaţa mersesem la barul nenorocirii să beau o cafea, îmi exprimam nedumerirea că nu se închisese o vreme barul până la venirea unui preot care să slujească şi resfiinţească locul. Mi-a replicat imediat: „Adi Brâncuşi e mic şi el, nu le ştie pe astea cu religia. Dar să ştiţi că ne-au ajutat enorm: Adrian şi Alex Brâncuşi – fiii regretatului Jean Brâncuşi – s-au ocupat de cumpărarea sicriului, de maşina cu care l-am adus acasă pe „Vali” şi ne-au întrebat dacă mai avem nevoie de ceva!”
Vreme de 40 de zile, sufletul răposatului este printre noi – pământenii. Tot în acea zi l-am întâlnit şi pe profesorul de matematici şi fostul director al Liceului „C. Brâncuşi” Peştişani, Petre Cornoiu. ŞI el hobiţan de loc. De la care am aflat că, într-adevăr, l-a plâns multă lume pe Valeriu Cartianu, dar de-atâta plâns au venit foarte puţini oameni la pomană. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace!
Ion Predoşanu
