Şofer fără permis şi cu identitate falsă

214

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, s-a ales cu dosar  penal după ce a încercat să-i păcălească pe poliţişti declinându-şi o identitate falsă pentru a ascunde faptul că nu avea permis de conducere. El este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi fals privind identitatea.

În dimineaţa zilei de 18 februarie, lucrătorii Serviciului Rutier Gorj au tras pe dreapta un bărbat de 40 ani, din Târgu-Cărbuneşti, care nu a putut prezenta un permis de conducere atunci când acesta i-a fost cerut de oamenii legii. Mai mult, acesta i-a minţit pe poliţişti, prezentându-se sub un nume fals. „Acesta şi-a declinat în fals identitatea, declarând datele fratelui său, din verificările ulterioare stabilindu-se cu certitudine identitatea persoanei în cauză şi faptul că nu deţine permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi fals privind identitatea”, a anunţat Florin Roşca, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Acesta nu este singurul şofer care s-a ales cu dosar penal în cursul zilei de 18 februarie. Oamenii legii au mai întocmit dosare pe numele unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Cătunele, prins beat la volan, care a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe biologice de sânge, precum şi pe numele unui tânăr de 22 de ani, din comuna Godineşti, depistat în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Cu dosar penal s-a mai ales şi un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi, prins de lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Motru în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe raza comunei Cătunele, având o concentraţie de 0,64 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here