Sindicaliştii susţin includerea tuturor categoriilor de salariaţi în proiectul-pilot

471

Proiectul salarizării personalului medical va fi demarat, după cum anunţa public conducerea Ministerului Sănătăţii, mai întâi ca proiect-pilot în câteva spitale în primul trimestru din 2014. Sindicaliştii cer ca toate categoriile de salariaţi să se includă în proiectul-pilot.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, la care este afiliat şi Sindicatul „Sănătatea” Gorj, a participat la toate întâlnirile în cadrul cărora s-a dezbătut viitoarea lege a salarizării personalului din sistemul sanitar. Poziţia liderilor sindicali este una fermă, după cum susţine Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj: „susţinem includerea tuturor categoriilor de salariaţi în proiectul-pilot. Ministerul Sănătăţii insistă să facă un proiect-pilot pentru şase luni, cu aplicare la medici şi asistenţi, care urmăreşte în special obţinerea de venituri suplimentare pentru aceste categorii, banii să provină din servicii medicale efectuate în afara programului de lucru, adică de la pacienţii proprii”.
Astfel, o primă direcţie a sindicatelor este reprezentată de proiectul-pilot, respectiv noua lege de salarizare din sănătate, ce trebuie să se aplice pentru toate categoriile de salariaţi din sistemul sanitar. Un argument în plus pentru această includere îl reprezintă, dincolo de o problemă evidentă de discriminare, şi excluderea iminentă a unităţilor sanitare publice din sfera unităţilor bugetare.

Evaluarea personalului, în atenţia sindicatelor
Sindicaliştii solicită stabilirea unui sistem obiectiv de evaluare a personalului, bazat pe două componente: criterii de evaluare specifice fiecărei categorii profesionale, adoptate de comun acord de membrii grupului de lucru; metodologia obiectivă de evaluare: nota finală este media a trei evaluări independente efectuate de: şeful ierarhic, Biroul sau compartimentul resurse umane împreună cu organismele profesionale; evaluarea colegială – în baza unor criterii clar definite care să nu lase loc de interpretare.
Mai mult decât atât, reprezentanţii sindicatelor consideră că reforma finanţării sistemului sanitar este necesară pentru a putea aplica un nou sistem de salarizare, odată cu introducerea noilor proiecte legislative referitoare la salarizare trebuind regândit întregul sistem. „Fără suplimentarea fondurilor nu putem discuta de majorări salariale, indiferent că acestea au la bază performanţa sau orice altă formă de motivare a personalului”, spune liderul „Sănătatea” Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here