Sute de copii din toată ţara sunt aşteptaţi în acest week-end la Târgu-Jiu pentru a participa la Festivalul Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale „Pe fir de baladă”. Ca în fiecare an, festivalul va debuta cu o frumoasă paradă a portului popular.
Cea de-a 38-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale „Pe fir de baladă” se va desfăşura în perioada 16-18 mai, la Târgu-Jiu. Anul acesta, la cele două secţiuni ale festivalului vor participa sute de copii din 16 judeţe. „Printre participanţi am putea enumera Palatul Copiilor Arad, Palatul Copiilor Oradea, Palatul Copiilor Drobeta Turnu-Severin, Palatul Copiilor Timişoara, Palatul Copiilor Craiova, Palatul Copiilor Slatina, Palatul Copiilor Vâlcea, Sebeş, Alba şi Tulcea. De asemenea, avem foarte mulţi participanţi la secţiunea „meşteşuguri tradiţionale” din judeţul Sălaj, din Bihor, din Vâlcea, din Dâmboviţa, din Cluj, din Neamţ, din Olt. În fiecare an suntem asaltaţi de cereri de participare din partea a numeroase judeţe. De multe ori nu le facem faţă sau nu putem să-i primim pentru că avem o anumită sumă de bani în care trebuie să ne încadrăm pentru cazare şi masă”, a spus Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor Târgu-Jiu. Concurenţii vor sosi în Târgu-Jiu vineri, urmând ca sâmbătă să se desfăşoare deja tradiţionala paradă a portului popular şi concursul propriu-zis. Câştigătorii vor fi premiaţi duminică. „Sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 09:30, va avea loc parada portului popular. Vom opri în faţa Prefecturii, unde vom fi aşteptaţi, sunt convins, de către oficialităţile judeţului şi oraşului nostru pentru a le spune un bun venit celor care participă la festival. Concursul propriu-zis se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, începând cu ora 11:00. Duminică, 18 mai, începând cu ora 10:00, va avea loc Gala Laureaţilor, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor”, a precizat Pompiliu Ciolacu. Câştigătorii ediţiei din acest an a festivalului vor fi desemnaţi de juriu din care vor face parte, printre alţii, inspectorul şcolar general Ion Işfan (preşedinte de onoare), directorul Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, Gheorghe Porumbel, coregraful Iulian Malea, Olguţa Berbec, Roberta Crintea şi Claudia Torop. De asemenea, din juriul festivalului, la secţiunea „folclor”, ar mai putea face parte şi Gelu Stan, fostul director al Ansamblului „Banatul” din Timişoara, care le-a promis organizatorilor că va ajunge la Târgu-Jiu în această perioadă. La secţiunea „meşteşuguri tradiţionale”, juriul va fi format din muzeograful Emilia Bistreanu, prof. dr. Georgiana Brandt şi prof. Cristina Ciolacu. Festivalul „Pe fir de baladă” este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Toţi iubitorii de folclor din Gorj sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu pentru a se bucura de un frumos spectacol la care îşi vor da concursul copii veniţi din toate colţurile ţării.
Roxana Lupu