Sex și bani pentru ascunderea unui secret/Șantajistul din Rovinari a scăpat de cătușe

492

O noapte petrecută după gratii a fost considerată îndeajuns de magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu pentru bărbatul de 31 de ani, din Rovinari, acuzat că a cerut bani și favoruri sexuale unor minore din Gorj. Instanța a respins propunerea procurorilor care au solicitat ca suspectul să rămână după gratii în timpul cercetărilor și au dispus măsura arestului la domiciliu în cazul lui Bogdan Dumitru. “Impune inculpatului să nu părăsească imobilul din orașul Rovinari, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta, să se prezinte la organul de urmărire penală ce instrumentează cauza, la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoanele vătămate (…) Încălcarea cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie”, au decis magistrații.
retinut santajFaptele ar fi fost comise în perioada iunie-iulie. Tânărul nu are ocupație și le-ar fi cerut elevelor sume cuprinse între 150 și 200 de lei, avertizându-le că, în caz contrar, vor fi postate pe rețelele de socializare imagini intime, din dormitor, cu acestea și foști prieteni ai adolescentelor.
“Inculpatul Buzatu Bogdan Dumitru a pretins și primit favoruri de natură sexuală și materială de la trei persoane vătămate, în schimbul împiedicării divulgării unor date compromițătoare pentru acestea. Procurorul a dispus reținerea și, fiind propus instanței pentru arestare preventivă, Judecătoria Târgu-Jiu a dispus arestarea la domiciliu a acestuia”, a precizat procurorul Laurențiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru Gorjeanul.
Surse judiciare susțin că una dintre victime ar fi acceptat să întrețină relații sexuale cu bărbatul din Rovinari, de teamă să nu afle părinții săi de relația pe care ar fi avut-o cu un alt adolescent. Suspectul a spus că, în realitate, nu avea nicio fotografie indecentă sau filme pornografice cu minorele pe care le șantaja.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here